Lucian AVRAMESCU
Prins cu treburile mele multiple, am intrat azi în casă când tocmai cuvânta, înconjurat de ziaristica noastră preponderent purtătoare de fustă, ministrul cel mai important al guvernului Dăncilă. Este vorba de șeful banilor, frumosul Teodorovici, rămas din istoria unei guvernări precedente, cu imaginea pupăcioasă din automobilul personal. Și ce dacă pupa o damă, mi-am certat eu colegii, fericiți că au prins un fapt divers picant, că doar nu trebuia să pupe pe gură bugetul?
Domnul Teodorovici e singurul politician care-mi rămâne incert, cu totul necunoscut. Nu știu dacă-i deștept sau prost. Dacă altfel certitudinea imbecilității unora nu suportă atacul îndoielii, ministrul îmi râmâne enigmatic.
Întrebat azi dacă suntem în faliment, actorul care poartă zâmbetul misterios al Giocondei, nedezlegat de sute de ani, a vorbit ca și când n-ar fi deschis gura. Vorbele se înghesuie scurt, unele în altele, ca oile la strungă, iar frazele, când au norocul să se lege, nu-s traductibile. Domnul Teodorovici, răsfățat cu întrebări duioase, de o feminitate cu microfon, privește de sus, cântărește pe diagonală, și nu spune nimic, amânând dezlegări și jucând rolul unui Alain Delon care și-a vopsit de tânăr părul în alb. Domnul Teodorovici nu e natural în nimic, drept pentru care, dându-se june, îl suspectez că, spre deosebire de alții care-și vopsesc zulufii în negru, spre a părea virili, el și-l vopsește alb, spre a suplimenta enigma tabloului lui Leonardo da Vinci, care cică s-ar fi autoportretizat. Mona Lisa e de fapt pictorul.
Întrebat de o ziaristă de ce a tăiat gologanii Ministerului Culturii, șeful banilor a făcut o răsucire lentă de gât, nu smucită spre a nu-și strica freza, și a întrebat cu duioșia lui răsfățată: Cine a zis asta? Efortul de a se interesa indica o sforțare pe care o făcea ca hatâr ziaristei.
Păi, ministrul!
Atunci nu trebuie să fie pe postul pe care e.
Nu știu cine e ministrul Culturii. Acum ceva vreme era un actor minuscul, mai apoi a venit un personaj care nu auzise de Eminescu. Dar finanțistul l-a remaniat, pe cel de azi, scurt. El, Teodorovici, insultat de retorica absentului, era premierul, președintele țării, Dumnezeu.
Ministrul, coleg de cabinet, poate fi un imbecil. Dar scurtarea de cap operată de Gioconda guvernamentală de la Finanțe, în fața a cincizeci de ziariste umezite de emoție, mi s-a părut din cale afară de obraznică.
Frumosul de la Finanțe – nu mă pricep la bărbați, dar cică ar fi arătos– a apărut azi din nou ca o vedetă care dă autografe pe chiloții ecranelor de televiziune. Avem sau n-avem bani, am păpat aiurea miliarde de euro? Superioritatea unei priviri ucide din fașă orice curiozitate iar negocierile primarilor de municipii cu ministrul se vor isprăvi cum au început. Nimeni nu va obține nimic, nimeni nu va înțelege nimic, totul rămânând cum a fost.