Luiza Rădulescu Pintilie
Ce copil nu şi-a dorit, măcar o dată în viaţă, să aibă o baghetă magică ?! Şi ce om mare n-a păstrat, într-un colţişor tainic al gândului, dorinţa copilărească de a-şi putea împlini, cu o simplă
pocnitură de deget, orice vis? Pentru o oră, şi cei mici, şi cei mari se pot apropia, miercuri, 8 mai, cu începere de la ora 18,00, de fascinanta lume a magiei, adusă pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti, cu umor şi într-un stil antrenant, de Magicianul Augustin, în cadrul spectacolului al cărui titlu inspirat – ”Dilibum” – ne întoarce la cuvintele care au, în copilărie, rezonanţe aparte. Întâlnirea din lumea scamatoriilor este gândită pentru familii cu copii între 3 şi 12 ani, maniera interactivă în care e gândit spectacolul transformându-i şi pe micii spectatori în… mari magicieni. De altfel, fiecare copil va primi în dar o baghetă magică şi, din acel moment, tărâmul imaginaţiei, al bucuriei, al uimirii îi apaţine. Biletele pot fi obţinute la sala care găzduieşte spectacolul sau accesând link-ul: https://bit.ly/DilibumPL (https://www.blt.ro/dilibum-spectacol-copii.html), preţul fiind de 40 de lei, iar pentru o perioadă limitată pot fi obţinute reduceri.
Alte informaţii despre spectacol pot fi obţinute la numărul de telefon 0722 782 625.