Orașul Bușteni a găzduit sâmbătă, turneul regional care a reunit câștigătoarele din județele Prahova, Teleorman, Dâmbovița și Argeș, contând pentru prima ediție a Cupei Satelor U13. Fetele și băieții au jucat în Prahova într-un cadru de basm pe stadionul “Caraimanul”, la poalele munților, într-o organizare impecabilă, în ciuda vremii nefavorabile, echipele având condiții foarte bune de competiție!
Cupa Satelor, prima ediție a compeției organizate de FRF în parteneriat cu AFIR, întrecere dedicată echipelor și jucătorilor proveniți din mediul rural, care a reunit la start aproximativ 15.000 de participanți, s-a încheiat pentru reprezentanta județului nostru, care a terminat pe ultimul loc grupa, din păcate, într-un turneu semifinal echilibrat, interesant, câștigat de echipa care a reprezentat județul Teleorman.
În ciuda unei ploi mărunte, care a învăluit munții și terenul de joc din Bușteni prin perdele de ceață care au întregit decorul de basm, reprezentantele județelor Teleorman, Prahova, Dâmbovița și Argeș s-au duelat în turneul regional găzduit de stadionul ”Caraimanul”.
Comuna Călinești (Argeș), cea care l-a dat fotbalului pe Adrian Mutu, a început jocurile din grupa de 4 ca mare favorită, având să ofere la final și cel mai bun portar. Cu toate acestea, după cel mai echilibrat turneu regional de până acum, s-au impus teleormănenii, decisivi în ultimul meci disputat. Și Bucșani (Dâmbovița), cu două fete, portar și fundaș, integraliste pe durata celor trei partide, a luptat cu șanse reale până în ultimul minut!
Președintele AJF Prahova, Silviu Crângașu, l-a avut alături la eveniment și pe marele descoperitor de talente Mihai Ianovschi, membru al Comisiei Tehnice FRF, care a remarcat mai mulți jucători și i-a evidențiat spre monitorizări ulterioare ale scouterilor federației, echipa din Vârtoape adunând 7 puncte în ierarhia finală, cu 2 mai mult decât Bucșani (Dâmbovița) și 3 peste Călinești.
Premiu de la Savin pentru locul 2 din Cupa Satelor
Echipele din Dumbrăvița (Timiș), Cumpăna (Constanța), Vârtoape (Teleorman), Ruginoasa (Iași), Rudeni (Ilfov) sunt calificate deja la turneul final, unde se vor adăuga alte trei finaliste, care se vor alătura în urma turneelor regionale găzduite de județele Bistrița-Năsăud, Dolj și Mureș.
Faza finală se va desfășura în perioada 9-12 mai 2019, câștigătoarea primei ediții a Cupei Satelor urmând să însoțească echipa națională de fotbal a României în deplasarea din Norvegia (preliminariile Euro 2020), pentru o experiență unică alături de tricolori. Locurile 2 și 3 vor beneficia de un program VIP la partida România-Spania din preliminariile aceleiași competiții. Totodată, pentru echipa clasată pe locul 2, senatorul Emanoil Savin, care s-a implicat alături de Primăria Bușteni în organizarea turneului zonal, a anunțat un premiu constând într-un mini-cantonament la poalele Caraimanului!
Rezultatele turneului:
Teișani (Prahova) – Călinești (Argeș) 1-3
Bucșani (Dâmbovița) – Vârtoape (Teleorman) 2-2
Călinești (Argeş) – Bucșani (Dâmbovița) 1-1
Vârtoape (Teleorman) – Teișani (Prahova) 2-0
Călinești (Argeş) – Vârtoape (Teleorman) 1-3
Bucșani (Dâmboviţa) – Teișani (Prahova) 6-1