Lucian Avramescu

sunt lacrimi de toate felurile
lacrimi de moarte şi lacrimi îngereşti
dar lacrima cea mai lacrimă
e când simţi prăpastia care se cască
între tine şi copilul pe care-l creşti

ştiu un scriitor, un fel de clasic în viaţă,
l-am aflat ţinând cu drag în braţe un puşti cu ochii căprui,
e tot ce am mai drag pe pământ, spunea el,
iar copilul nici măcar nu era al lui

buni, îi spunea copilul, te iubesc
iar buni nu-şi mai încăpea în cuvinte
a trecut pe numele celui mic cărţile toate,
tablourile, casa, inima şi îndestulata lui minte

apoi copilul s-a făcut mai înalt ca bunicul
care încet s-a micşorat
doar inima îi bătea cu aceeaşi dragoste mare
pentru prinţul pe care-l crescuse, credea el, înaripat

scriitorul e azi într-un azil de bătrâni
vine să-l vadă lumea pentru care a scris viaţa toată
numai fostul copil, pe care-l învăţa basme,
iar seara-l învelea în rugăciuni
nu l-a vizitat niciodată

17 martie 2019, Sângeru