Poliţiştii au verificat, în ultimele două zile, peste 10.000 de maşini, iar în urma raziei, au fost aplicate 5.700 de sancţiuni pentru nereguli precum defecţiuni la sistemele de frânare, direcţie, iluminare sau altele care puneau în pericol siguranţa. Poliţiştii au reţinut şi peste 10 permise, potrivit Mediafax.
La acţiunea desfăşurată în perioada 14-15 februarie au participat aproape 1.000 de poliţişti rutieri şi peste 100 de specialişti din cadrul Regiei Autonome – Registrul Auto Român, care au fost prezenţi în trafic pentru prevenirea accidentelor produse din cauza deficienţelor maşinilor. „Pe parcursul celor două zile, echipele de control au sancţionat 152 de şoferi care aveau aplicate folii neomologate sau tratamente chimice pe parbriz, geamurile laterale sau lunetă, 109 şoferi care nu aveau inspecţia tehnică periodică şi alţi 60 de şoferi care utilizau luminile de ceaţă în alte condiţii decât cele necesare. De asemenea, poliţiştii au aplicat 482 de sancţiuni pentru existenţa unor instalaţii de iluminare şi semnalizare necorespunzătoare normelor în vigoare si au retras 640 de certificate de înmatriculare”, se precizează într-un comunicat de presă al IGPR.
Pe durata acţiunii, poliţiştii au constatat 48 de infracţiuni, 42 dintre acestea fiind la regimul circulaţiei pe drumurile publice, iar 6 de altă natură. Totodată, pentru alte abateri de la normele rutiere poliţiştii au aplicat 4.245 de sancţiuni contravenţionale, mai arată IGPR.