Conducerea Senatului a aprobat ieri invitarea guvernatorului BNR Mugur Isărescu, la audieri mâine, de la ora 11.00, în comisiile reunite de buget ale Parlamentului. Guvernatorul a anunțat însă, prin intermediul purtătorului de cuvânt Dan Suciu, că nu va onora invitația aleșilor pentru că are alt program, care a fost anunțat de un an, potrivit Hotnews. Este a doua oară când șeful BNR refuză să dea curs unui astfel de demers.
”Mulțumim de invitație. De un an de zile, BNR a anunțat că joi, 7 februarie 2019, la ora 11:00, este ședința de politică monetară. Sunt convins că, din respect pentru activitatea BNR, se va găsi altă dată. Sunt însă chiar surprins că nu s-a făcut această simplă verificare, astfel încât să se țină cont de programul de ședințe deja programate al BNR. Programul este public de un an de zile și anunțat pe site și la fiecare ședința de politică monetară. Sper să nu fie aceeași obsesie pentru persoane a domnului Zamfir și aceeași lipsă de interes pentru teme reale pe care dânsul le-a manifestat deja”, a declarat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, ieri, la solicitarea Mediafax.
Biroul permanent al Senatului anunțase că îi va trimite o invitație oficială la audieri. „Biroul Permanent al Senatului a luat decizia ca astăzi (n.n. – ieri) să trimită o hârtie BNR prin care să solicite domnului guvernator prezența în fața comisiilor economice și de buget-finanțe ale Senatului României, hârtie care va pleca astăzi (n.n. – ieri) către BNR. Va fi semnată de conducerea Biroului Permanent, ca atare domnul guvernator va avea în față o hârtie de la BP și va decide domnia sa dacă va considera că este oportun sau nu să vină la audierile comisiei economice a Senatului și a comisiei de finanțe. Decizia Biroului Permanent al Senatului este ca în urma solicitării celor două comisii să îl invităm joi la ora 11:00 pe guvernatorul BNR la audieri”, a declarat senatorul ALDE Daniel Zamfir. Totuși, el a susținut că prezența lui Mugur Isărescu la audierea în comisii este obligatorie. Acesta a invocat un articol din Regulamentul Senatului care spune că: „în cazul în care comisiile solicită participarea la lucrările lor a unor membri ai Guvernului sau a conducătorilor unor instituții publice, prezența acestora este obligatorie”.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi Bogdan Chiriţoiu, președintele Consiliului Concurenţei, au fost invitați, pe 29 ianuarie, de către președintele Comisiei economice a Senatului, Daniel Zamfir, la audieri, pentru a da explicații despre calcularea indicelui ROBOR. Niciunul dintre cei doi nu au participat la audierile comisiei parlamentare.
Pe de altă parte, președintele Consiliului Concurenței a confirmat că autoritatea pe care o reprezintă desfășoară, de la începutul acestui an, o investigație privind indicele ROBOR. Acesta a adăugat că, în prezent, autoritatea are sub investigație nouă bănci, începând de anul trecut, dar nu vizează operațiunile acestora legate de ROBOR.