Marian Dima

Dincolo de competiţia în sine, după două sezoane de curse pe Hipodromul Ploieşti merită făcută şi o analiză a banilor puşi în joc! Pînă la permanentizarea pariurilor pe Hipodrom (primul pas a fost făcut la ultima reuniune din anul trecut), care ar putea aduce motivaţie suplimentară din partea crescătorilor de cai – premiile vor fi suplimentate, cel puţin în cursele listate la casele de pariuri, “grosul” premiilor au fost asigurate din fondurile puse la dispoziţie de către organizatorul curselor – Clubul Sportiv Municipal Ploieşti. Numai anul trecut s-au alocat 75.000 de lei, fond de premiere pentru cursele organizate pe Hipodrom, sumă care se spune că este “în plan” şi pentru 2019.

16.419 lei, recordul banilor „adunaţi” de un armăsar

Contabilizând cei doi ani de reuniuni de trap pe Hipodrom, cea mai mare sumă câştigată, prin rezultatele obţinute, a reuşit-o armăsarul Star Nobel, câştigătorul derbiului din 2017! Star Nobel are o poveste interesantă, reuşind să-i aducă proprietarului său – Herghelia Nan – 14.000 de lei în 2017, când a obţinut şi cele mai importante performanţe, câştigând cam tot ceea ce era de câştigat, accidentându-se însă după cursa principală – nobel bDerbyul de Trap! Ieşit din circuit o bună perioadă, în sezonul 2018 acesta a revenit pe pistă de-abia în octombrie, anul trecut, când a mai “strâns” doar 2.419 lei, chiar şi aşa, armăsarul reuşind să fie “bogatul” Hipodromului. De menţionat că Tibi Nan, proprietarul armăsarului, a luat decizia de a vinde calul, Ionuţ Dumitru fiind noul proprietar, pentru care, foarte probabil, Star Nobel va aduce bani şi începând cu luna martie, când debutează noul sezon de trap.
În “istoricul” Hipodromului, de la reluarea activităţii, doar 3 cai au trecut “pagul” a 10.000 de lei câştigaţi, după Star Nobel, al doilea “cel mai premiat” câştigând 14.915 lei. Este vorba despre iapa Calligenia BMW (proprietar Sorin Mavru), al treilea fiind armăsarul Bădie nobel cVF (proprietar Ţapelea Ion), cu 10.380 de lei.

În 2018, doar cinci cai au depăşit 4.000 de lei încasaţi!

Analizând doar sezonul hipic trecut, Calligenia BMW a fost “numărul unu” la capitolul banilor câştigaţi, cu 6.015 lei. La ceva distanţă, alţi 4 cai au completat “topul” celor care s-au “învârtit” în jurul sumei de 1.000 de euro obţinuţi, ordinea fiind următoarea: Răsfăţata (prorpietar Herghelia Dor Mărunt – 4.845 lei), Spedy Nobel (câştigătorul ultimului Derby – Herghelia Nan – 4.609 lei), Ramon II (Euroglob Ambient – 4.423 lei), respectiv Detoxicated (proprietar Sorin Mavru, acelaşi ca şi la ocupanta primului loc – 4.118 lei).
Chiar dacă par sume importante, realitatea este una mult mai “complicată”. Ţinând cont că respectivii proprietari cresc şi alţi trăpaşi, având cheltuieli cu închirierea boxelor, a pistei (într-un an, pentru un trăpaş, chirie plus acces pistă, suma depăşeşte 3.000 de lei, pentru primii patru cai ai unui propietar, pentru ca, de la al cincilea, acesta să scadă la 1.800 de lei), apoi, adăugând înscrierea în curse (5% din valoarea premiului), şi, desigur, întreţinerea propriu-zisă a unui cal (driver, antrenor, echipamente, hrană, medicamente / vitamine), aceste premii nu reprezintă deocamdată… o “afacere” la noi în ţară.

Diferenţe uriaşe faţă de „Vest”

Ca să puteţi face o comparaţie adăugăm că, ieri, în Franţa, unde se apropie cea mai importantă cursă de trap a anului – “Prix D’Amerique” (în cadrul căreia câştigătorul va primi 500.000 de euro), s-a alergat pentru sume cuprinse între 10.000 şi 32.761 de euro. În Irlanda, tot ieri, premiul zilei a fost de 7.000 de euro, în Anglia, undeva la 9.000 de euro, în timp ce, peste Ocean, în America, tot în cursele programate ieri, premii au plecat de la 4.400 de dolari, ajungând până la 37.800 USD! Desigur, comparaţiile nu-şi au rostul, nu se pot face, dar… e bine de ştiut!