•  O dietă care poate îmbunătăţi sănătatea, descoperită de cercetători. Numită „Dieta sănătăţii mondiale”, aceasta este bazată pe reducerea consumului de carne roșie și a zahărului. De asemenea, ea presupune creșterea consumului de legume, fructe și nuci. Studiul susţine că dieta poate preveni până la 11.6 milioane de decese premature fără a afecta planeta. Oamenii de știinţă au avertizat că o schimbare a dietei la nivel global este necesară pentru că trei miliarde de oameni din întreaga lume sunt subnutriţi, iar producţia alimentară este cauza principală a schimbărilor climatice, poluării și pierderii speciilor, potrivit Unica.
  •  Majoritatea persoanelor la care colecistul a fost îndepărtat chirurgical nu au probleme digestive semnificative din această cauză pe parcursul vieţii. „Totuşi, o medie de 5-15 % va avea probleme digestive tranzitorii sau persistente.“ Printre cele mai frecvente probleme digestive care pot apărea la distanţă de săptămâni, luni sau ani se numără durerea abdominală. Ea poate fi însoţită de greaţă şi vărsături şi poate fi produsă de calculi biliari situaţi în calea biliară principală, fie rămaşi după scoaterea colecistului, mai frecvent după intervenţiile laparoscopice, fie formaţi direct în calea biliară, potrivit Adevărul.
  •  În situaţia în care nu aveţi un motiv real să vă cuprindă teama din orice, este posibil să suferiţi de anxietate. Iar până la depresie mai este doar un pas! Complexul de vitamine B contribuie la buna funcţionare a creierului, iar un deficit al acestora poate duce la apariţia anxietăţii şi a depresiei. Vitamina B12 se găseşte doar în alimentele de origine animală. Suplimentele alimentare conţin, pe lângă complexul de vitamine B, şi minerale care, de asemenea, reduc nivelul de anxietate, potrivit Click.