Negociatorii Parlamentului European, ai Consiliului Uniunii Europene şi Comisiei Europene au ajuns la un acord privind ameliorarea pe ansamblul UE a condiţiilor de acordare a concediilor paternale, înţelegere care în opinia acestor instituţii va permite să se facă progrese în egalitatea dintre bărbaţi şi femei, relatează AFP, potrivit Agerpres. Cele trei instituţii comunitare au convenit astfel stabilirea unei norme minime la nivelul întregii Uniuni Europene de 10 zile de concediu paternal, acordat taţilor după naşterea copilului lor, plătite la nivelul concediului maternal. ”În unele ţări, concediul paternal este în continuare prost perceput, ca şi când în mod normal femeia ar trebui să rămână acasă”, susţine deputata ecologistă franceză Karima Delli.
Acordul consolidează şi dreptul actual al taţilor la patru luni de concediu paternal, în condiţiile în care două luni nu vor fi transferabile între părinţii copilului, iar o remuneraţie al cărei nivel va fi determinat de fiecare dintre statele membre va fi stabilită pentru aceste două luni. Următorul pas în validarea acestui acord va fi votul în Parlamentul European şi apoi al statelor membre în Consiliu.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentInfomedica
Articolul următorNumerele extrase la Loto