• Un handbalist ploieştean în lot

Petre Apostol

După ce a încheiat anul trecut cu un turneu în Polonia, la care a ajuns în finală, pierdută la aruncările de departajare cu formaţia ţării gazdă, echipa naţională de handbal masculin a României începe anul 2019 cu trei meciuri de verificare.
Reprezentativa tricoloră s-a reunit la finalul săptămânii trecute, într-un cantonament realizat la București, iar ieri a plecat în Slovacia, unde are programate trei partide de verificare. Selecționerul Manuel Montoya a convocat pentru această acţiune 18 jucători, printre care se regăseşte şi handbalistul ploieştean Ionuţ Iancu, prezent şi la turneul din Polonia de anul trecut.
În vârstă de 24 de ani, acesta evoluează pe postul de portar şi este, din vara anului trecut, component al echipei AHC Dobrogea Sud Constanţa, cu care se află pe locul secund în clasamentul Ligii Zimbrilor, după 14 etape scurse din sezonul regulat.
La acţiunea de la finalul acestei săptămâni, reprezentativa României va susține trei jocuri de pregătire, astăzi urmând să evolueze în compania formaţiei din Olanda, iar mâine şi duminică are programate două partide cu selecţionata din Slovacia.
Lotul României:
Portari: Ionuț Iancu (HC Dobrogea Sud Constanța), Andrei Lazăr (CSM București).
Linia de 9 metri: Dan Racoțea (Wisla Plock, Polonia), Demis Grigoraş (Tatabanya, Ungaria), Iuliu Csepreghi, Călin Căbuț (Minaur Baia Mare), Ionuț Ramba, Robert Militaru (CSM București), Viorel Fotache (Dunărea Călărași), Cristian Ghiță (Potaissa Turda), Andrei Buzle (Barcelona, Spania).
Extreme: Nicușor Negru (Dinamo București), Chike Onyejekwe (CSM București), Marius Sadoveac (Poli Timișoara), Gabriel Bujor (Dunărea Călărași), Ionuț Nistor ((HC Dobrogea Sud Constanța).
Pivoți: Gabriel Dumitriu (Dunărea Călărași), Adrian Rotaru (CSM București).