Ca de fiecare dată, luna decembrie va fi “închisă”, din punct de vedere al întrecerilor fotbalistice, de turneele Cupei “Moş Crăciun”, care, anul acesta, nu se ştie dacă se va desfăşura în Ploieşti, tradiţionalul loc în care AJF Prahova a adunat copii şi reprezentanţii activităţii fotbalistice.
Până atunci însă vom avea parte de alte două evenimente de gală, pe 15, respectiv 16 decembrie, la stadionul “Ilie Oană”, respectiv la sala “Olimpia”, primul – un spectacol caritabil, al doilea, o revedere cu legendele fotbalului românesc.
Pe 15 decembrie, arena”Ilie Oană” găzduieşte, de la ora 13.30, evenimentul caritabil Trofeul Speranţei, destinat micuților din Centrul ”Sf. Andrei”.
Divizionara secundă Petrolul Ploieşti va da piept cu Naţionala Artiștilor Fotbalişti, dar şi cu divizionara D din Capitală, formaţia Carmen București, cele trei echipe urmând să joace meciuri demonstrative amicale, scopul fiind acela de a …reda zâmbetele copiilor! Banii colectați din vânzarea biletelor (preţul unui tichet este de 10 lei) vor ajunge la Centrul ”Sf. Andrei” din Ploiești.
O zi mai târziu, promotorul Adrian Troscenco, cel care a mai organizat astfel de evenimente, inclusiv la Ploieşti, va organiza un “turneu al lupilor”, o întrecere de fotbal în sală, la care sunt invitate echipele care au scris istorie pentru Petrolul, Dinamo, Rapid şi Steaua.
Mai mulţi jucători au confirmat deja prezenţa la turneul demonstrativ, Steaua având, până acum, cel mai numeros lot. M.Tudor, E. Nae, Ghionea, Miu, P.Marin, Paraschiv, Rădoi, Neaga, Vali Badea, Aliuţă şi Mozacu se vor afla pe parchetul sălii “Olimpia”; Prunea, Florea, Năstase, Ionuţ Badea, Cernat, Lupescu, Fl.Petre, M.Niculae, Mihalcea şi Marica o vor reprezenta pe Dinamo, în timp ce Toader, Motroc, Iencsi, Ţâră, Dulca, Bolohan, Pancu, Butoiu, Bădoi şi Târţău vor alcătui echipa Rapidului.
Pentru echipa gazdă, Petrolul, sunt aşteptaţi pe parchet mulţi fotbalişti din generaţia care a câştigat Cupa României în 1995, Ion Catană, Daniel Chiriţă, Abăluţă, Pârlog, Grama, Zafiris, Zmoleanu, Pura, dar şi actualul preşedinte, Cristi Vlad.