V. Stoica

Prima conferință organizată la nivelul filialei din județul Prahova a partidului Pro România, format în jurul fostului prim-ministru Victor Ponta, a avut loc luni, la Ploiești, unde au participat, alături de conducerea interimară prahoveană și de membri ai acestei formațiuni politice, vicepreședinții la nivel național Ioana Petrescu, fost ministru de Finanțe în Guvernul Ponta, și europarlamentarul Laurențiu Rebega, ambii prahoveni la origine.
În cadrul unei conferințe de presă care a fost susținută după întâlnirea cu membrii de partid Pro România (formațiune cotată în unele sondaje de opinie la circa 8-9%), Ioana Petrescu a declarat: “Am început o serie de vizite în teritoriu, pentru a vedea cum se dezvoltă cele 47 de filiale pe care le avem deja și peste 11.000 de membri în toată țara. Deși este la început această organizație de Prahova, deja colegii de aici au peste 600 de membri. Încercăm să discutăm cu membrii Pro România, să vedem care sunt problemele locale și să încercăm să găsim soluții concrete. Noi, după Congresul din octombrie, am ales coordonatori pe fiecare domeniu, vorbim despre oameni care sunt specializați pe diferite domenii, pentru că fiecare zonă are problemele sale. La Ploiești, de exemplu, este vorba despre problemele de mediu și noi toți am văzut știrile legate de incendiile care au avut loc, care au avut efecte asupra mediului. Ca să venim cu lucruri pozitive, nu doar să criticăm, am discutat cu colegii din departamentul de mediu de la Pro România și am venit cu niște soluții concrete pe care le-am propus și colegilor din filiala Prahova a Pro România. Avem 12 parlamentari care pot veni cu propuneri concrete, discutăm de modificări legislative care să crească amenzile pentru firmele care dețin depozite neautorizate și care pot pune în pericol sănătatea oamenilor”.
Pe de altă parte, având în vedere că în luna mai a anului 2019 vor fi programate alegeri pentru Parlamentul European, europarlamentarul român Laurențiu Rebega, prahovean din Vălenii de Munte, a declarat că în fruntea listei pentru acest scrutin la nivelul Uniunii Europene se va afla liderul partidului Pro România, fostul prim-ministru Victor Ponta.