Petre Apostol

Ieri, la Palatul Administrativ din Ploieşti, au fost prezentate detalii atât despre un program prin care se doreşte relansarea gimnasticii româneşti, cât şi despre Campionatele Naţionale de Gimnastică – o competiţie care reprezintă o verificare pentru Campionatele Mondiale, într-o conferinţă de presă la care au luat parte, alături de cunoscuta gimnastă Andreea Răducan – preşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, viceprimarul oraşului Ploieşti, Cristian Ganea, şi directorul CSM Ploieşti, Cristian Nica.
Elisabeta Turcu (medaliată cu aur la sărituri la Mondialele de Gimnastică de la Moscova, din 1969, şi prezentă în echipa României la Jocurile Olimpice din 1972, de la Munchen), Mariana Constantin (componentă a echipei tricolore care şi-a adjudecat medaliile de argint la Jocurile Olimpice de la Montreal în 1976), Celestina Popa (medaliată cu argint olimpic în concursul pe echipe din 1988, de la Seul), Corina Ungureanu (dublă campioană mondială cu echipa României, în 1997 la Lausanne şi în 1999 la Tianjin, şi campioană europeană la sol şi cu formaţia tricoloră, în 1998 la Sankt Petersburg) sunt doar câteva dintre cele mai reprezentative sportive prahovene care au scris istorie în gimnastica mondială. De asemenea, Octavian Bellu şi regretata Leana Sima reprezintă două nume importante din rândul antrenorilor de gimnastică la nivel internaţional.
Dar, în ultimii zece ani, gimnastica artistică ploieşteană a dispărut, treptat, de la cel mai înalt nivel. De altfel, în general, gimnastica din România, sport reprezentativ pentru ţara noastră, a cunoscut o decădere accentuată, care a culminat, anul acesta, cu ratarea calificării în finala de opt de la Europene a echipei feminine.

În dorinţa de a redresa situaţia gimnasticii româneşti, reprezentanţii Federaţiei Române de Gimnastică au realizat un program naţional de selecţie pentru copii, intitulat „Hai cu noi în ţara campionilor”, care va demara, astăzi, la Ploieşti, şi prin care Andreea Răducan, preşedintele forului naţional, a declarat, ieri, că îşi doreşte să reprezinte un restart pentru gimnastica românească.
Totodată, săptămâna viitoare, între 11 şi 14 octombrie, la Sala Sporturilor „Olimpia”, vor 3-aavea loc, pentru a doua oară la rând şi a patra oară în istorie, Campionatele Naţionale de Gimnastică, ambele evenimente desfăşurându-se cu sprijinul Consiliului Judeţean Prahova şi al Primăriei Municipiului Ploieşti, prin Clubul Sportiv Municipal.
Programul de selecţie „Hai cu noi în țara campionilor” urmăreşte să vină în sprijinul cluburilor locale de gimnastică, căutând copii talentaţi cu vârste cuprinse între 4 și 7 ani pentru a descoperi campionii de mâine. Astăzi, de la ora 11:00, la Sala „Olimpia” va avea loc primul eveniment din cadrul programului, copiii care vor fi prezenţi urmând să fie iniţiaţi în tainele gimnasticii de nume legendare ale acestui sport, precum Octavian Bellu, Corina Ungureanu, Andreea Răducan, Silvia Stroescu și Marius Urzică.
Evenimentul va debuta cu demonstraţii ale gimnastelor de la CS Petrolul Ploieşti, precum şi ale celor de la secţia de gimnastică ritmică de la CSM Ploieşti.
„Dorinţa Federaţiei Române de Gimnastică este aceea de a da o mână de ajutor cluburilor, prin acest program. Am dorit să începem acest proiect la Ploieşti deoarece aici am găsit oameni pe care ne putem baza şi spunem noi că este de bun augur. Ceea ce trebuie să înţeleagă părinţii este că nu toţi copiii care vin la selecţie trebuie să ajungă la nivel de mare performanţă, dar practicarea gimnasticii este benefică pentru orice copil”, a declarat Andreea Răducan.
De asemenea, despre cele două evenimente care vor avea loc la Ploieşti, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, a spus: „Implicarea în organizarea campionatelor de anul trecut a fost un test şi cred că l-am trecut cu brio. Acest eveniment consider că este de bun augur pentru Prahova, pentru că trebuie să avem continuitate în ceea ce înseamnă gimnastica pentru Ploieşti. Ar fi păcat să nu existe copii care să continue tradiţia gimnasticii în Prahova”.
Directorul CSM Ploieşti, Cristian Nica, a dorit să menţioneze despre faptul că secţia de gimnastică ritmică a clubului a demonstrat că poate avea rezultate foarte bune şi că este reprezentantă, prin Denisa Stoian, chiar la Jocurile Olimpice de Tineret, competiţie care începe astăzi, la Buenos Aires (Argentina): „Avem o sportivă de care ar trebui să ne mândrim cu toţii, care este singura reprezentantă din Prahova la Jocurile Olimpice de Tineret”.
Totodată, viceprimarul oraşului Ploieşti, Cristian Ganea, a precizat că se încearcă descoperirea unor soluţii pentru a realiza o sală de gimnastică, în viitorul apropiat, mai ales ţinând cont că „oraşul Ploieşti şi judeţul Prahova au oferit sportivi de valoare în mai multe sporturi”.
În încheiere, conducătoarea destinelor gimnasticii artistice româneşti, Andreea Răducan, a adăugat: „Este greu să realizăm o comparaţie între cum era pe vremea când eram eu sportivă şi ceea ce este în prezent. Dar, nu putem decât să-i sprijinim pe cei care se străduie să obţină rezultate acum şi să încercăm să mărim baza de selecţie, cu gândul de a forma o nouă generaţie în vederea Jocurilor Olimpice din 2024”.
Iar evenimentul de astăzi, de la Ploieşti, poate fi chiar primul pas spre noua generaţie de succes din gimnastica românească.