Premiile Nobel 2018 pentru Medicină sau Fiziologie, Fizică, Chimie, Pace şi Economie au început să fie acordate, începând de ieri, la Stockholm, acesta fiind primul an din ultimele şapte decenii şi jumătate în care distincţia pentru Literatură nu va fi atribuită, ca urmare a scandalului sexual care a izbucnit în cadrul departamentului Academiei care acordă premiul, informeaza news.ro. Astăzi va fi anunţat premiul pentru Fizică, mâine, pentru Chimie, vineri, 5 octombrie, pentru Pace, iar luni, 8 octombrie, pentru Economie. În ceea ce priveşte Medicina, între 1901 şi 2017 au fost acordate 108 distincţii Nobel. Până în prezent, 12 femei au primit Nobelul, iar cel mai tânăr laureat – Frederick G. Banting – premiat pentru descoperirea insulinei, avea 32 de ani la momentul decernării premiului, în 1923. Cel mai vârstnic laureat al Nobelului pentru Medicină, Peyton Rous, avea vârsta de 87 de ani, în 1966, când a primit distincţia pentru descoperirea oncovirusurilor. În 2017, cercetătorii Jeffrey C. Hall, Michael Rosbash şi Michael W. Young au câştigat premiul Nobel pentru Medicină pentru „descoperirile privind mecanismele moleculare în controlul ritmului circadian”. Intenţia Academiei este ca laureatul premiului Nobel pentru Literatură pe 2018 să fie anunţat odată cu cel din 2019. Regulamentul permite ca Academia să amâne un an acordarea unei distincţii.
Începând cu anul 1901, premiul pentru Literatură nu a fost acordat în 1914, 1918, 1935, 1940 şi în perioada 1941-1943, motivaţia fiind aceea că propunerile nu întruneau criteriile stipulate în testamentul lui Nobel.