Una dintre surprizele Ligii A Prahova a fost rezultatul din ultima etapă al meciului dintre AS Strejnic şi Avântul Măneciu, gazdele reuşind prima lor victorie în eşalonul judeţean, scor 1-0. Reuşita fostului junior de la Conpet – Florin Cocoş (foto), din minutul 65, a fost cea care a făcut diferenţa, formaţia din Strejnic având un randament foarte bun, în raportul goluri marcate / puncte obţinute! Astfel, Strejnicul a dat doar două goluri în cele 7 partide jucate (de departe cel mai slab atac, inclusiv ultima clasată, CS Ceptura, reuşind să marcheze de 6 ori, fără a lua, însă, vreun punct), reuşite care i-au adus însă un succes şi o remiză, cele 4 puncte adunate clasând-o la egalitate cu cealaltă promovată – Tinereţea Izvoarele şi cu Petrolul 95, pe poziţiile 13-15.

Laurenţiu Costache – din nou în teren pentru Păuleşti

8-cCS Păuleşti trece printr-o perioadă nefastă, adunând rezultatele negative, ultimul joc fiind unul în care se poate spune că elevii lui Ciprian Pura au avut şi ghinion. Asta pentru că au primit gol în prelungirile partidei cu CS Cornu – singura echipă cu maximum de puncte (18, din 6 partide jucate), în Liga A. La Păuleşti a evoluat şi mijlocaşul Laurenţiu Costache, fostul prim-divizionar al Petrolului luând decizia de a reveni pe gazon,după ce sezonul trecut a combătut pentru CS Ceptura. „Lara” – jucător născut în 1977 – a fost la începutul sezonului de Liga I secundul lui Marius Măldărăşanu pe banca Astrei şi, între timp a fost admis la cursurile pentru obţinerea Licenţei A UEFA de antrenor, dar a arătat că se „ţine bine” şi este într-o formă fizică de invidiat pentru ce se joacă acum în primul eşalon judeţean!

Plopeniul urcă în clasament

Formaţie care a făcut multe achiziţii în vară, CSO Plopeni se mândreşte, până acum, doar cu cea mai bună apărare, cu doar două goluri primite în 7 partide, plopenarii fiind, de departe, cei mai buni la acest capitol al defensivei. Ultima etapă a adus, în premieră, şi un succes obţinut în deplasare, la Izvoarele, scor 5-1, Radu Huza, Cătălin Vlad (ambii, cu câte 2 goluri) şi Narcis Ţînţaru aducând 3 puncte care au urcat echipa plopenară pe locul 5 (cu 15 puncte, la egalitate cu Petrolistul Boldeşti).