N. Dumitrescu

Elevii din Prahova cu cele mai bune rezultate la concursurile naționale cu statut de olimpiadă, precum și profesorii lor, vor fi premiați de către Consiliul Județean Prahova. Propunerea vine ca urmare a aprobării, în ședința Consiliului Județean Prahova de la sfârșitul săptămânii trecute, a regulamentului de acordare a stimulentelor financiare elevilor și cadrelor didactice din unitățile de învățământ preuniversitar din județul Prahova. Inițiator a fost chiar președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, care a considerat că modelul acordării de premii sub formă de bani olimpicilor ploieșteni, din partea Primăriei Ploiești, poate fi extins la nivelul întregului județ, pentru că elevi olimpici sunt și în alte localități din Prahova.
”Eu voiam, inițial, acordarea de burse timp de patru ani pentru elevi. Dar, având în vedere că legislația nu permite așa ceva, am considerat că stimulentele financiare trebuie acordate tuturor elevilor prahoveni care fac performanță în anumite domenii pe care le studiază la școală, precum și profesorilor lor”, a declarat Bogdan Toader, subliniind astfel ce anume l-a determinat să aibă această inițiativă.
Plata premiilor speciale, care va fi în valoare de 500 de lei pentru fiecare în parte, se va finanța din bugetul propriu al legislativului județean, acordarea urmând să se realizeze în cadrul unei ceremonii a cărei dată se va stabili prin dispoziția președintelui Consiliului
Județean Prahova.