Petre Apostol

În această săptămână, vor demara și Campionatele Naționale de Handbal pentru juniori I. La masculin, județul Prahova are trei echipe înscrise în competiție, fiind repartizate în seria B, toate urmând să debuteze în deplasare în noul sezon.
Astfel, CSO Tricolorul Breaza va oferi replica formației CS Năvodari, CS Brazi va evolua pe terenul celor de la LPS „Iolanda Balaş Soter” Buzău, iar CSM Ploiești va juca pe terenul grupării AHC Dobrogea Sud Constanța.
9-bDin cadrul seriei B mai face parte LPS Brăila, care va avea etapă de pauză, fiind un număr impar de echipe repartizate în serie.
Dintre echipele prahovene, trebuie remarcat faptul că CSM Ploiești este alcătuită în majoritate din jucătorii care în sezonul trecut au cucerit medaliile de argint în campionatul juniorilor II. În plus, anul acesta formația ploieșteană își va dubla efortul, deoarece va evolua și în Divizia A la seniori.
În faza grupelor geografice ale Campionatului Național, se va juca după sistemul „fiecare cu fiecare”, iar primele trei clasate vor avansa în faza Grupelor principale „Valoare”, în vreme ce ultimele trei vor evolua în faza Grupelor „Speranță”.
După etapa 1, care se va disputa pe 16 septembrie, programul în seria B va continua astfel:
Etapa 2 (23 septembrie): CS Brazi – Dobrogea Sud Constanța, Tricolorul Breaza – LPS Buzău, LPS Brăila – CS Năvodari;
Etapa 3 (30 septembrie): Dobrogea Sud Constanța – Tricolorul Breaza, CSM Ploiești – CS Brazi, LPS Buzău – LPS Brăila.
9-cEtapa 4 (4 octombrie): CS Năvodari – LPS Buzău, Tricolorul Breaza – CSM Ploiești, LPS Brăila – Dobrogea Sud
Constanța;
Etapa 5 (7 octombrie): Dobrogea Sud Constanța – CS Năvodari, CSM Ploiești – LPS Brăila, CS Brazi – Tricolorul Breaza;
Etapa 6 (14 octombrie): CS Năvodari – CSM Ploiești, LPS Buzău – Dobrogea Sud Constanța, LPS Brăila – CS Brazi;
Etapa 7 (4 noiembrie): Tricolorul Breaza – LPS Brăila, CSM Ploiești – LPS Buzău, CS Brazi – CS Năvodari;
Etapa 8 (11 noiembrie): CS Brazi – LPS Buzău, CSM Ploiești – Dobrogea Sud Constanța, Tricolorul Breaza – CS Năvodari;
Etapa 9 (18 noiembrie): CS Năvodari – LPS Brăila, Dobrogea Sud Constanța – CS Brazi, LPS Buzău – Tricolorul Breaza;
Etapa 10 (22 noiembrie): LPS Brăila – LPS Buzău, Tricolorul Breaza – Dobrogea Sud Constanța, CS Brazi – CSM Ploiești;
Etapa 11 (23 noiembrie): Dobrogea Sud Constanța – LPS Brăila, LPS Buzău – CS Năvodari, CSM Ploiești – Tricolorul Breaza;
Etapa 12 (6 decembrie): Tricolorul Breaza – CS Brazi, CS Năvodari – Dobrogea Sud Constanța, LPS Brăila – CSM Ploiești;
Etapa 13 (9 decembrie): CS Brazi – LPS Brăila, CSM Ploiești – CS Năvodari, Dobrogea Sud Constanța – LPS Buzău;
Etapa 14 (16 decembrie): CS Năvodari – CS Brazi, LPS Brăila – Tricolorul Breaza, LPS Buzău – CSM Ploiești.