Ajuns la 30 de ani, după un sezon în care nu a jucat nicăieri, atacantul israelian Toto Tamuz pare a fi “ciorba reîncălzită” pentru Petrolul. Acesta se află pe o “listă scurtă” a jucătorilor de atac pe care echipa ploieşteană îi doreşte pentru a rezolva problemele în ofensivă, singura discuţie în cazul internaţionalului israelian fiind, desigur, pregătirea şi forma sportivă, valoarea neavând cum să fie pusă la îndoială. Tamuz doreşte o revenire în România, de unde este prietena sa, acesta fiind, acum câteva luni şi în atenţia celor de la Concordia Chiajna.

Bilete pentru meciul cu Pandurii

FC Petrolul Ploieşti va disputa vineri, 17 august, de la ora 18:00, pe „Ilie Oană”, meciul cu Pandurii Tg. Jiu, contând pentru etapa a treia a Ligii 2 “Casa Pariurilor”.
Începând de astăzi, la casa de bilete a stadionului vor fi puse în vânzare bilete, conform următorului program:
– astăzi, 14 august – între orele 12:00-19:30;
– miercuri, 15 august – între orele 09:00 – 16:30;
– joi, 16 august – între orele 12:00 – 19:30;
– vineri, 17 august – între orele 09:00 – 18:00.
Cum deja se cunoaște, preţurile biletelor pentru acest sezon sunt următoarele:
– Peluze – 8 lei.
– Tribuna II – 12 lei;
– Tribuna I – 20 lei;
– Tribuna 0 – 25 lei.