Premierul Viorica Dăncilă a discutat, ieri, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis despre stadiul pregătirilor pentru preluarea României a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene din ianuarie 2019, informează Guvernul, anunţă Mediafax.
„Azi (n.n. – ieri), 18 iulie, prim-ministrul României Viorica Dăncilă a avut o întrevedere cu preşedintele Klaus Werner Iohannis, în cadrul căreia au fost abordate aspecte legate de Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene, atât în ceea ce priveşte stadiul pregătirii dosarelor şi a temelor de interes, cât şi referitor la aspectele tehnice, de infrastructură şi program. Au fost trecute în revistă priorităţile incluse în programul de lucru al Preşedinţiei Române la Consiliul UE şi s-a discutat pe marginea calendarului acţiunilor pe care Guvernul are în vedere să le organizeze în prima parte a anului viitor”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului. În cadrul discuţiilor între premier şi şefului statului a fost subliniat obiectivul României de a contribui „la definirea şi promovarea interesului comun european, la asigurarea unităţii şi coeziunii între statele membre precum şi la reapropierea cetăţenilor de Uniunea Europeană”, potrivit sursei citate. Premierul Dăncilă i-a prezentat preşedintelui Iohannis obiective pe care România şi le va asuma, în perioada în care va deţine preşedinţia Consiliului UE, în raport cu o serie de dosare europene majore. Aceasta a reiterat faptul că Executivul şi-a luat angajamentul „de a contribui activ pe durata mandatului la identificarea unui consens, la luarea unor decizii importante cu privire la temele şi dosarele aflate pe agendă, precum şi nevoia de a asigura un răspuns adecvat la noile realităţi şi provocări cărora Uniunea şi statele membre trebuie să le facă faţă”, mai menţionează sursa citată. Întâlnirea între premierul Dăncilă şi şeful statului a început la ora 10.30 şi a durat până într-o oră, în contextul în care de la 11.30, potrivit agendei oficiale afişată pe site-ul Preşedinţiei, Klaus Iohannis urma să o primească la Palatul Cotroceni pe Karin Kneissl, ministrul Federal pentru Europa, Integrare şi Afaceri Externe al Austriei. Întâlnirea de ieri dimineaţă între prim-ministrul Viorica Dăncilă şi preşedintele Klaus Iohannis a avut loc şi în contextul în care în spaţiul public au apărut informaţii că Executivul ar vrea să adopte o OUG pentru graţiere şi amnistie. Guvernul a avut marţi o şedinţă, ulterior purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, a declarat că nu a existat la întrunirea Cabinetului Dăncilă vreun document care să vizeze amnistia sau graţierea. Acesta a precizat că o altă şedinţă de Guvern urmează aibă loc astăzi, deoarece, în condiţiile în care se apropie vacanţa parlamentară, „sunt acte normative care trebuie adoptate şi nu suportă amânare”.
În această săptămână, au apărut informaţii în spaţiul public potrivit cărora Guvernul ar vrea o OUG pentru graţiere şi amnistie. Ar fi ultima săpămână în care Cabinetul Dăncilă ar putea emite ordonanţe de urgenţă, astăzi fiind ultima zi a sesiunii extraordinare, nemaifiind necesară convocarea Parlamentului pentru o adoptare ulterioară.
Liderii coaliţiei PSD-ALDE, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, au infirmat informaţiile potrivit cărora Executivul ar avea intenţia adoptării unei astfel de ordonanţe de urgenţă.