V. Stoica
Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi și adjunctul său, Marius Constantin Iacob, se vor afla mâine în atenția Secției pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în primul dosar disciplinar comun pe care l-au întocmit pe numele lor reprezentanții Inspecției Judiciare, chiar la începutul acestui an.
Dosarul 1/P/2018 va intra pe rolul secției CSM specializată în abaterile săvârșite de procurori, ceea ce înseamnă că atât Laura Codruța Kovesi, cât și Marius Constantin Iacob vor fi obligați să vină cu lămuriri referitoare la abaterile constatate în acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară, la mijlocul lunii ianuarie a anului 2018.
Inspecția Judiciară a anunțat, la începutul acestui an, că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de Statutul judecătorilor și procurorilor. Laura Codruța Kovesi a fost în vizorul inspectorilor judiciari pentru că, așa cum se menționa într-un document oficial remis de către Inspecția Judiciară, “a avut manifestări de natură a aduce atingere onoarei şi probității profesionale a magistraților procurori, precum și prestigiului justiției, împrejurări identificate în înregistrările audio apărute în spațiul media”, a folosit față de colegii procurori “un ton superior și agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică și deontologie ale unui magistrat”, „prin intermediul unei corespondenţe electronice (e-mail) a adoptat o atitudine nedemnă, folosind la adresa procurorilor cuvinte şi expresii cu un conținut vădit denigrator, insultător și amenințător, respectiv „lași”, „bârfitori”, „infractori”, făcând cunoscut acestora faptul că „există deja un cerc de suspecți”, cu referire la un dosar penal, încălcând astfel obligația de rezervă și normele de conduită atașate profesiei de magistrat”. De asemenea, Inspecția Judiciară a exercitat acțiunea disciplinară – în cadrul aceluiași dosar – și împotriva lui Marius Iacob, procuror șef adjunct al DNA, pentru că “a efectuat acte de urmărire penală fără a formula declarație de abținere, deși se afla, în mod vădit, în situația de incompatibilitate”.
În ambele cazuri, reprezentanții Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii vor decide cu privire la răspunderea magistraţilor în cauză.