Incredibilă eroare a arbitrului cotat drept cel mai bun din ţara noastră, Ovidiu Haţegan, care a acordat (inventat) un penalty halucinant pentru Gaz Metan Mediaş în meciul “derbi pentru evitarea retrogradării” de la Timişoara! Bine plasat, fără vreun fel de “scuze”, Haţegan – arbitru care a decis, tot printr-o eroare, una dintre echipele calificate la Mondialul din Rusia (unde el nu va mai ajunge, UEFA luând decizia să-l “lase acasă”, deşi chiar ţara gazdă a forului fotbalistic – Elveţia, a fost beneficiara greşelii sale) nu are nicio scuză pentru decizia sa, care ar fi putut retrograda, la propriu, echipa Timişoarei! A ratat însă lovitura de pedeapsă primită gratuit jucătorul celor de la Mediaş, şutând peste poartă, ca şi cum, undeva, ar exista un “Dumnezeu al fotbalului”, care nu a vrut să fie decisivă în calculele Ligii I decizia greşită a centralului!
Păcat că Haţegan se comportă ca un “Dumnezeu”… Nu e corect şi, mai ales, reprezintă un mare semn de întrebare astfel de decizii cum a fost cea de la Timişoara!