Statele Unite au primit informaţii credibile că Rusia şi Siria încearcă să „sterilizeze” locul unde a fost efectuat presupusul atac cu arme chimice în Douma, a declarat Heather Nauert, purtătoarea de cuvânt a Departamentului american de Stat, informează agenţia de ştiri Tass.
„Putem confirma că echipa OIAC încă nu a putut să ajungă la Douma în Siria. Avem informaţii credibile care indică faptul că oficiali ruşi lucrează cu regimul sirian pentru a opri şi întârzia accesul acestor inspectori la Douma”, a declarat Nauert, făcând referire la experţii din cadrul Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), trimişi să ancheteze atacul chimic din Siria.
„Credem că oficialii ruşi au lucrat cu regimul sirian pentru a steriliza locaţia presupuselor atacuri şi pentru a elimina dovezi incriminatorii ce indică folosirea de arme chimice”, a completat reprezentanta Departamentului de Stat.