• Primăria Municipiului Ploiești, prin Direcția Tehnic – Investiții, a anunţat că, urmare a demarării ieri a unor lucrări de semnalizare orizontală şi verticală, la finalul acestora se va institui sens unic pe strada Tatra, dinspre sensul giratoriu către intersecția cu str. Mărășești.
  • În perioada 21-22 aprilie, Asociația ”Om pe munte” – în parteneriat cu Primăria Comarnic – va desfăşura o nouă campanie de ecologizare a zonelor verzi din localitate. Pentru această acţiune, mobilizarea pentru prima zi, aceea de mâine, va fi la ora 9.00, în fața Primăriei Comarnic, unde voluntarii, după un scurt instructaj, vor primi mănuşi de protecţie şi saci menajeri. În aceast demers vor fi angrenaţi şi elevi de la Şcoala generală nr.2 Vatra Sat din Comarnic. Totodată, copiii vor fi stimulaţi să îşi pună la încercare creativitatea, confecţionând obiecte din materiale reciclabile, care vor fi ulterior scoase la licitaţie.