Petre Apostol

Săptâmâna viitoare, între 19 şi 25 februarie, reprezentativa de rugby U18 a României va efectua un nou stagiu de pregătire, în vederea participării la Campionatul European din Polonia, programat la finalul lunii martie-începutul lunii aprilie.
Printre cei 31 de sportivi convocaţi pentru acţiunea echipei tricolore de săptămâna viitoare se regăsesc şi nouă jucători cu dublă legitimare la CNE Cornu şi CSA Steaua Bucureşti: Ionuţ Virag, Iulian Buturugă, Cătălin Tudorache, Dănuţ Jipa, Rareş Ciudin, Gabriel Clim, Bogdan Moraru, Ionuţ Roman, Cristian Minea.
Cantonamentul programat săptămâna viitoare va avea loc în Olanda, la Egmond, antrenamentele urmândă să se deruleze pe terenul cu gazon natural al clubului Castricumse. De asemenea, în cadrul stagiului de pregătire sunt programate şi patru meciuri de verificare, miercuri, 21 februarie, Stejăreii urmând să întâlnească Belgia U18 (ora 18:00) şi Olanda U17/U18 (ora 20:00), iar sâmbătă, 24 februarie, se vor confrunta din nou cu selecţionatele Ţării Lalelelor de la categoriile de vârstă U17, respectiv U18.
Echipa naţională se va reuni astăzi, la sediul Federaţiei Române de Rugby, urmând să se pregătească la Complexul Sportiv Naţional Snagov până luni, când este programată plecarea spre Egmond.
Cei 31 de sportivi selectionaţi sunt următorii:
Înaintaşi:
Pilieri: Alexandru Pîrjolea (CS Olimpia), Adrian Lorinţ (CSŞ 2 CNE Baia Mare), Alexandru Vara (CSM Bucureşti), Rareş Preluca (Gura Humorului/ CSŞ 2 CNE Baia Mare), Costin Andrei Adomnicăi (CS Olimpia), Georgian Vlad Dumbravă (Wasps Academy)
Taloneuri: Ionuţ Virag (CNE Cornu – CSA Steaua), Cosmin Bălan (ACS Tomitanii)
Linia a doua: Virgil Ghenea (CSŞ 2 CNE Baia Mare), Iulian Buturugă (CNE Cornu – CSA Steaua), Iustinian Gabriel Panaite (CSŞ Bârlad), Andrei Georgian Cabason (ACS Tomitanii)
Linia a treia: Alin Toma (CSŞ 2 CNE Baia Mare), Ionuţ Tudor (CS Olimpia), Radu Anton (RC Bârlad), Marius Andrei Ferariu (CSŞ 2 CNE Baia Mare), Darius Vulturar (CSŞ 2 CNE Baia Mare)
Treisferturi:
Mijlocaşi la grămadă: Cătălin Tudorache (CNE Cornu – CSA Steaua), Florin Şerban (CS Olimpia)
Mijlocaşi la deschidere: Alexandru Harasim (CNE CSŞ 2 Baia Mare), Dănuţ Jipa (CNE Cornu – CSA Steaua)
Centri: Cristian Bumbac (CS Olimpia), Sebastian Munteanu (CSŞ Bârlad), Rareş Ciudin (CNE Cornu – CSA Steaua), Darin Ionuţ Ont (CSŞ 2 CNE Baia Mare)
Aripi: Gabriel Clim (CNE Cornu – CSA Steaua), Bogdan Moraru (CNE Cornu – CSA Steaua), Ionuţ Roman (CNE Cornu – CSA Steaua), Cristian Minea (CNE Cornu – CSA Steaua)
Fundaşi: Paul Popoaia (CNE CSŞ 2 Baia Mare), Laurenţiu Mihai Pocovnicu (ACS Tomitanii)
Staff: Răzvan Popovici – selecţioner naţional, Horea Hîmpea – director tehnic, Cosmin Cioriciu – antrenor, Dănuţ Dumbravă – antrenor, Dan Jecu – preparator fizic, Beatrice Costandache – doctor, Alin Grigoraş – kinetoterapeut, Rareş Manolache – manager, Andrei Mitrea – analist video.