Intenţia Petrolului de a-l aduce pe prim-divizionarul Claudiu Herea, de la Sepsi Sf. Gheorghe, are o “nouă şansă”, astăzi, jucătorul bucureştean urmând să-şi rezilieze contractul cu echipa pregătită de Eugen Neagoe.
Herea, 27 de ani, autor a 3 goluri în Liga I în prima parte a sezonului, nu a mai prins şi “lotul de Antalya” al celor de la Sepsi. După ce, la reunirea echipei din Sf. Gheorghe se prezentase la antrenamente, până la urmă covăsnenii au luat decizia să renunţe definitiv la serviciile sale.
Cum Petrolul îi făcuse o ofertă acestuia, în această iarnă, ofertă “condiţionată” de şansa de a continua în Liga I, din acest moment jucătorul are “liber la tratative”, formaţia ploieşteană fiind în continuare interesată de serviciile sale, chiar dacă, între timp, a adus un mijlocaş de “profil” asemănător, Cristian Andor.
Herea a jucat, de-a lungul carierei sale, până acum, la Victoria Brăneşti, Viitorul, Rapid, fratele fostului internaţional reuşind în primele sale apariţii la Sepsi câteva prestaţii foarte bune (a marcat de 2 ori în deplasare, în succesul noii promovate în Liga I, în victoria 2-0 de la CSMS Iaşi, de exemplu), pentru ca, pe final de an 2017, să se “stingă”, în evoluţii, lucru care a dus, iată, la rezilierea angajamentului său.