F.T.

Oamenii legii de la Secția de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, având suportul logistic al Direcției pentru Operațiuni Speciale din cadrul IGPR, au efectuat șapte percheziții domiciliare la locuințele unor persoane bănuite de tâlhărie.
Conform anchetatorilor, “din cercetări au rezultat indicii că persoanele în cauză ar fi implicate în săvârșirea a trei infracțiuni de tâlhărie. Faptele au avut loc în mediul stradal, în perioada noiembrie – decembrie 2017, victimele fiind deposedate, prin violență, de telefoane mobile sau genți”.
Prejudiciul este estimat, până în prezent, la suma de 5.000 de lei, reprezentând bunurile furate de la victime. Pe de altă parte, reprezentanții IPJ Prahova mai precizează faptul că, în urma descinderilor la infractorii vizați, “o parte din sumă a fost recuperată, polițiștii ridicând de la locuințele vizate mai multe telefoane mobile și alte bunuri ce par să fi provenit din activitatea infracțională”.
Șapte persoane au fost conduse, pentru audieri, la sediul poliției ploieștene, urmând ca anchetatorii să stabilească dacă se impune continuarea cercetărilor cu aceștia în stare de libertate sau de arest preventiv.