Lucian Avramescu
Bătălia pe Carmen Dan nu e ce pare a fi. E un război pe viaţă și pe moarte între doi politicieni din același partid, ”prieteni” de nedezlegat – Dragnea și Tudose. Avem și alte ”prietenii” clamate, intonate duios, cântate la televizor și de la tribună, întărite lângă jurământul pe Biblie, una din formalităţile politicii românești, și nu doar, de a cimenta un legământ. Îmi amintesc doar cât de nezdruncinată părea, în declaraţia frăţiei, de parcă erau scoși la lumină din pântecul aceleiași mame, prietenia dintre Ponta și Dragnea. La război de-ar fi mers, mureau în tranșee unul pentru celălalt. Dacă era necesar un transplant, Ponta și-ar fi donat un rinichi lui Dragnea, pentru ca prietenul să poată urina corect, iar celălalt dona fără ezitare o bucată de ficat spre a-și salva amicul. Ca frăţie monolitică a debutat intrarea în Palatul Victoria a lui Grindeanu, iar venirea la cârma Executivului a brăileanului Tudose s-a petrecut sub aura magică a unei prietenii până la moarte. Cu şeful.
Numai că șeful a uitat să le spună, numindu-i premieri, că ei vor fi niște căpiţe de paie. El pune miniștrii, el le dă voie să demisioneze, el îi demite dacă nu se scoală la timp în picioare când intră în sală, asociind gestului militar o plecăciune onctuoasă, dată cu ruj și miere. A uitat să le spună că până și portarul de la intrarea Guvernului e pus de el sau cu voia lui. A uitat să le spună că-s de paie și, dacă se întărește paiul orgoliului în ei, sunt cosiţi. La nevoie, prin moţiune de cenzură.
Blonda Carmen Dan, șefa generalilor de poliţie, e adusă din Teleorman de Dragnea, ca mai toată lumea teleormăneană aptă de un minister, de conducerea unei agenţii bănoase, de o sinecură. Cu totul, 77 de secretari și subsecretari de stat. Nu știu dacă în spatele relaţiei politice dintre Dragnea și Carmen Dan ar mai fi și alte detalii inavuabile. Ce știu și bănuiesc e că ea s-a cam săturat, iar demisia pe care i-o cere Tudose ar fi ca o izbăvire. Numai că nu i se dă voie! O zice premierul și o zice și această femeie care pare închisă în ţarcul de sclavi ai lui Dragnea. Îi e frică să demisioneze împotriva voinţei celui care a adus-o, așa cum – scuze pentru comparaţie – fetele cărate la produs pe afară nu au curajul să fugă fiindcă le omoară peștele. E Dragnea un fel de pește mare politic, ţinând în plasă bărbaţi și femei, puși să lucreze pentru el și sub comanda lui? De ce nu poate pleca această femeie care mie nu-mi pare nici proastă și nici lipsită de o anume ţinută de muiere conștientă de calităţile ei? Iar dacă pleacă rezolvă problema? Nu! Fiindcă Tudose, cerându-i ei plecarea, i-o cere de fapt lui Dragnea. Du-te, nene și lasă-ne! Întoarce-te la PD-ul tău de unde ai venit!
Ce vede Dragnea în comportamentul din ultima vreme al lui Tudose? Că a ieșit din zbilţ și e dispus să-și joace, ca în bătăliile brăilene de pe malul Dunării, cu cuţitul la cizmă și pistolul pe masă, viaţa. Tu ori eu! La nevoie plec, dar așa nu mai pot și nu mai vreau. Răspunsul lui Dragnea? A plecat prin ţară să recolteze adeziuni de la șefii de filiale. Nu cred că doar hârșitul în războaiele din partid Marian Oprișan nu va fi găsit la birou. Se vor mai da și alţii loviţi în aripă.
Bătălia pe Carmen Dan e un pretext. Nu ea e Elena din Troia. Troia în schimb e PSD acum, iar bătălia nu se dă sub ziduri, ci în interiorul zidurilor. Două mari armate, bine antrenate, cu destui mercenari, pe lângă câţiva oameni onești, încearcă să-și ia reciproc gâtul. Sau se vor împăca, așa cum au făcut-o și alte dăţi, mulţumindu-se cu un singur gât retezat. Încerc un pronostic. O să cadă un cap care până acum a retezat capete.
