Tricolorul LMV Ploieşti – CSŞ 2 CNE Baia Mare 3:0 (25:14, 25:10, 25:16)
Petre Apostol
Sala: „Olimpia”, Ploieşti; spectatori: 250.
Tricolorul LMV: Gijs Jorna 13 puncte – 12/16 în atac (75%), 1 as; 80% recepţie pozitivă/67% perfectă (15 recepţii), Pavel Dushkov 6p – 4/5 (80%), 2 blocaje, Alexander Kullo 10p – 10/17 (59%), Aleksandar Milivojevic 3p – 1/6 (17%), 2 aşi, Paul Magdaş 9p – 5/7 (71%), 3 blocaje, 1 as, Jose Carrasco 7p – 1/3 (33%), 3 blocaje, 3 aşi – Philipp Kroiss 60% rec. poz./40% (10 rec.). A mai jucat: Ovidiu Darlaczi 7p – 6/8 (75%), 1 as; 57% rec. poz./29% perf. (7 rec.). Rezerve neutilizate: Julian Bissette, Bogdan Olteanu (cpt.), Cristian Bartha, Laurenţiu Lică – Mădălin Marinescu.
Total echipă: 55 puncte – 39/62 în atac (63%), 8 blocaje, 8 aşi; 66% recepţie pozitivă/46% perfectă (35 recepţii); 4 erori la recepţie, 5 erori în atac, 14 erori la serviciu (74 servicii).
Antrenori: Sergiu Stancu, Mădălin Marinescu.
CSŞ 2 CNE: Patriciu Păştean 4 puncte – 4/11 în atac (36%), Alexandru Monga (cpt.) 5p – 2/11 (18%), 3 aşi, Paul Abrudan 3p – 2/3 (67%), 1 blocaj; 8% recepţie pozitivă/8% perfectă (12 recepţii), Levente Versenyi 3p – 3/8 (38%), Cătălin Pop 1p – 1/11 (9%), Mihnea Talpă 4p – 2/12 (17%), 1 blocaj, 1 as; 39% rec. poz./6% perf. (18 rec.) – Alin Pop 22% rec. poz./15% perf. (27 rec.). A mai jucat: Alexandru Buşecan 0/2 (0%).
Antrenor: -.
Total echipă: 20 puncte – 14/58 în atac (24%), 4 aşi, 2 blocaje; 25% recepţie pozitivă/12% perfectă (60 recepţii); 10 erori în atac, 8 erori la recepţie, 7 erori la serviciu (41 servicii).
Arbitri: Robert Toader şi Benone Vişan, ambii din Bucureşti.
Observator FRV: Gheorghe Vişan, din Bucureşti.
Echipa de volei masculin Tricolorul LMV Ploieşti a evoluat, miercuri seară, în Sala „Olimpia”, împotriva formaţiei CSŞ 2 CNE Baia Mare, într-un meci contând pentru etapa a XVI-a din faza I a Diviziei A1, a cincea din retur. Pentru antrenorii Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu a reprezentat un joc în care au oferit şansa de a evolua mai mult jucătorilor care au prins mai puţine momente pe teren până acum.
Sosiţi la Ploieşti pe cont propriu, cu două maşini personale şi fără antrenor (Virgil Rău este implicat într-un scandal cu privire la comportamentul abuziv avut asupra elevilor săi), gazdele oferindu-le chiar şi apă, deoarece oaspeţii nu aveau (!), jucătorii echipei din Baia Mare nu au putut emite pretenţii, în condiţiile în care, în afară de Păştean (născut în 1987), toţi ceilalţi sportivi au doar între 18 şi 19 ani. Astfel, indiferent de valoarea lor, jucătorii nu se pot ridica la nivelul unei prime divizii de seniori, mai ales împotriva unei echipe precum cea de la Tricolorul LMV, care se luptă la titlul naţional.
Deşi au evoluat cu rezervele, pentru ploieşteni acest meci nu a putut conta nici ca o partidă de pregătire, deoarece şi la antrenamente sportivii ar depune mai mult efort. A fost mai degrabă o glumă fără sare şi piper a celor care se ocupă de organizarea campionatului, rar întâlnindu-se undeva în lume, la orice sport, o echipă de juniori combatând în aceeaşi competiţie cu acelea de seniori. Speranţa se îndreaptă spre faptul că la meciul de la Ploieşti observator a fost chiar preşedintele Federaţiei Române de Volei, for care organizează campionatul, iar astfel să pună capăt acestei situaţii penibile pentru voleiul românesc.
În privinţa jocului, Tricolorul LMV a dominat copios la toate capitolele, impunându-se în doar o oră şi trei minute, în trei seturi, scor 25:14, 25:10, 25:16.
În urma acestei formalităţi, echipa ploieşteană s-a menţinut la şase puncte de prima clasată, Steaua Bucureşti, care învinsese, marţi seară, pe deţinătoarea titlului, Volei Municipal Zalău, chiar în fieful acesteia, scor 3:0 (25:23, 25:22, 25:20). De remarcat, însă, că miercuri seară s-a petrecut surpriza acestei ediţii de campionat, care i-a ajutat pe ploieşteni să revină pe a doua treaptă a podiumului provizoriu, CS Arcada Galaţi pierzând în patru seturi pe terenul modestei Ştiinţa Explorări Baia Mare, scor 20:25, 25:15, 23:25, 21:25.