Bogdan Chitic

Sala de sport a Colegiului Național „Ion Luca Caragiale” și Sala Sporturilor „Olimpia” vor găzdui, la finalul acestei săptămâni, două turnee interesante de baschet pentru juniori, contând pentru faza de clasificare – grupa valorică B, din cadrul Campionatelor Naționale „U14” și „U18”.caragialea 91
Ambele evenimente sunt organizate de clubul ploieștean ABC T-Pack, cel care, în actualul sezon competițional, a înscris, în premieră, două echipe de juniori pe tabloul Campionatelor Naționale. Formația „sub 14 ani”, pregătită de Flavius Tace, a terminat pe ultima poziție faza de calificare și a fost repatizată, în „clasificări”, alături de trei grupări din Capitală, ACS Sports, ACS Pro Basketball Group și ACS ICED. În schimb, colegii mai mari, antrenați de Vasile Tace, tehnician sub comanda căruia, în această ediție, au repurtat două victorii în fața celor de la CSȘ Constanța, pe segmentul calificărilor, îi vor avea ca adversari, în această fază, pe ACS Dan Dacian București și CSȘ Mediaș. Programul celor două turnee – cel de la „U14”, găzduit de Colegiul Național „Ion Luca Caragiale”, și cel de la „U18”, care se va desfășura la Sala Sporturilor „Olimpia” – poate fi consultat în afișul oficial al „dublei” organizate de ABC T-Pack Ploiești.