Cu bănuţi frumuşei în buget, datorită norocului de a fi aproape de Ploieşti şi a avea „teritoriu” plin cu obiective economice, comuna Blejoi se pregăteşte pentru un nou pas înainte cu privire la infrastructura sportivă. Astfel, se doreşte amenajarea unui complex sportiv, amplasat unde se află acum stadionul, extinderea arenei actuale urmând să cuprindă, în plus, un teren sintetic, un bazin de înot, un mini-hotel şi chiar posibilitatea de a se juca în nocturnă! De participarea în Liga a III-a, care e mai greu de „evitat” decât de realizat, încă nimic clar, dar, nu-i aşa, mai e timp, iarna poate fi un sfetnic bun…