Reprezentanţi din administraţia locală şi judeţeană au participat, ieri, la ceremonialul militar prilejuit de sărbătorirea Zilei Armatei Române. Evenimentul a avut loc la monumentul domnitorului Mihai Viteazul din Municipiul Ploieşti. Manifestările au început cu intonarea Imnului Naţional şi o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoţi. Au urmat apoi mesajele oficialităţilor şi depunerea de coroane, manifestarea încheindu-se cu defilarea Gărzii de Onoare. La eveniment au mai participat prefectul judeţului, conducerea Garnizoanei Ploieşti, consilieri judeţeni şi reprezentanţi ai Ministerului de Interne, directori de instituţii publice, senatori, deputaţi precum şi reprezentanţi ai partidelor politice.