Bogdan Chitic

Fără echipă de seniori în peisajul baschetului masculin românesc, în sezonul precedent, o situaţie nemaiîntâlnită în ultimii 20 de ani, Ploieştiul îşi pregăteşte un „restart” hotărât, în această toamnă, prin prezenţa, în Liga I, a două formaţii aparţinând Clubului Sportiv Universitar şi, respectiv, Clubului Sportiv Municipal.
Pentru început, însă, doar „universitarii” sunt cei care au făcut ca lucrurile să se mişte în direcţia dorită – câtă vreme dinspre tabăra CSM nu există semnale clare, până acum – şi vor demara, oficial, proiectul, astăzi, de la ora 11:00, în Sala Sporturilor „Olimpia” urmând să aibă loc un trial pentru descoperirea acelor jucători ploieşteni care vor îmbrăca echipamentul „alb-albastru” în sezonul viitor. „Ploieşteni pentru Ploieşti” este motto-ul acţiunii ce va avea loc în arena ce devenea, de multe ori, neîncăpătoare la meciurile „eroilor” care făceau istorie în timp real şi aduceau oraşului nostru o zestre bogată în ultimul deceniu – 11 titluri, 6 Cupe ale României, o Supercupă şi trofeul FIBA Europe Cup.
Echipe de soi de pe continent s-au perindat, ani la rând, prin „Olimpia”, iar multe dintre acestea au trebuit să se recunoască învinse în faţa „tăvălugului” ploieştean. Formaţii precum Lokomotiv Kuban, Spartak St. Petersburg, Akasvayu Girona, Banvit Bandirma, Hapoel Ierusalim, Lietuvos Rytas sau SLUC Nancy erau învinse la Ploieşti de „giganţii” de la CSU Asesoft Ploieşti, iar altor grupări, precum Valencia Basket, Pinar Karsiyaka, Estudiantes Madrid sau Hemofarm Vrsac, le trecea, nu doar o dată, glonţul pe lângă ureche.
„Olimpia” a cunoscut strălucirea vremurilor în care peste 2.500 de spectatori îşi purtau favoriţi pe culmile victoriei, în Liga Naţională, EuroCup sau EuroChallenge, dar, acum, prin prisma celor întâmplate la nivelul municipalităţii, în ultimii doi ani, trebuie să-şi redeschidă larg porţile către noi proiecte. CSU Ploieşti va reveni acasă, într-o nouă formulă, doar cu ploieşteni, pentru început la scară redusă faţă de ceea ce a reprezentat „vechea gardă” în baschetul naţional şi european, dar cu un suflu nou şi tânăr ce promite să aştepte cuminte „liftul” către culmile interne şi nu numai. Putem trage, aşadar, speranţe că 9 septembrie va deveni o zi simbol pentru comunitatea ploieşteană, pentru acei suporteri care, la finalul fiecărei săptămâni, uitau pentru câteva ore de griji şi probleme pentru a veni la sală şi a-şi vedea favoriţii la treabă. Este un nou început şi, cu siguranţă, efortul CSU Ploieşti, de a reaprinde tradiţia baschetbalistică a oraşului, trebuie lăudat. Aşa cum, foarte probabil, în contrapartidă, şi CSM Ploieşti va veni, săptămâna viitoare, cu un plan de lucru şi cu primele constante ale ecuaţiei de formarea a unei echipe de Liga I.
Şi, astfel, până la finalul acestui an vom putea vorbi despre o premieră în baschetul ploieştean, şi anume disputarea unui prim derbi local la nivel de seniori, între CSU Ploieşti şi concitadina CSM, câtă vreme clubul municipalităţii nu a oferit niciun răspuns la scrisoarea de intenţie a „universitarilor” de a-şi uni forţele şi de a evolua „sub aceeaşi umbrelă”, în Liga I.