Petre Apostol

Miercuri seară, echipa de volei Tricolorul LMV Ploieşti a susţinut primul meci amical în vederea pregătirii startului de sezon, programat peste o lună. Echipa antrenată de Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu a jucat, în deplasare, cu CSA Steaua Bucureşti, realizând, practic, un test interesant, având în vedere că, la primul meci oficial al noului sezon, va întâlni chiar formaţia stelistă, în Capitală.
Diferenţele din modul de pregătire realizat de cele două echipe până acum s-au observat, precum şi avantajul bucureştenilor de a avea un nucleu de jucători deja obişnuiţi să evolueze împreună din sezonul trecut, spre deosebire de ploieşteni, care au destul de multe schimbări în primul sextet.VERIFICARE B 13
Aflată la primul meci de verificare, după un cantonament lung şi obositor la munte, echipa ploieşteană nu a forţat deloc în acest meci, dorinţa fiind de a stabili câteva coordonate între jucători. Asta mai ales având în vedere faptul că olandezul Gijs Jorna a sosit la Ploieşti de-abia de câteva zile, după participarea la Europene, cu reprezentativa Ţării Lalelelor, iar Jose Carrasco a lipsit din cantonament, deoarece a evoluat cu Naţionala Venezuelei în competiţiile inter-ţări, reuşind să cucerească medaliile de argint în campionatul din America de Sud.
Mai mult, ploieştenii au şi un jucător absent din lot, Nelson Murangwa întâmpinând ceva dificultăţi de a obţine viza de şedere în România, acesta fiind originar din Rwanda, unde, se pare, lucrurile de natură diplomatică în asemenea situaţii durează mai mult decât s-ar fi aşteptat oficialii clubului prahovean.
În ceea ce priveşte meciul cu Steaua, antrenorii Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu au început în formula următoare: Aleksandar Milivojevic, Julian Bissette, Laurenţiu Lică, Bogdan Olteanu, Pavel Dushkov, Cristian Bartha – Philipp Kroiss. Au mai jucat, apoi, şi ceilalţi componenţi ai lotului, Jose Carrasco (din primul set), Gijs Jorna (din al doilea set), Ovidiu Darlaczi (în al patrulea set). Nu a intrat Kostiantyn Zhylinskyi.VERIFICARE C 13
În primul set, Steaua a rupt echilibrul de la 6:6, printr-o serie de servicii fără răspuns din partea ploieştenilor, desprinzându-se la 10:7, pentru ca, apoi, să mărească ecartul, scor 17:9. Tricolorul LMV a revenit în joc, după un parţial de 9:4, cu Dushkov şi Carrasco la serviciu, dar gazdele au gestionat avantajul avut, impunându-se cu scorul de 25:20, diferenţa fiind realizată, în principal, de eficienţa sporită a bucureştenilor la atac, având un procentaj dublu faţă de ploieşteni la acest capitol.
Actul secund a început cu echipa gazdă la timona jocului, elevii antrenorilor Bogdan Tănase şi Răzvan Roşu desprinzându-se la trei puncte după o serie excelentă de servicii a lui Cherbeleaţă, scor 5:2. Tricolorul LMV a revenit şi de această dată, Bissette, cu un blocaj, aducând egalarea la 17, după intrarea lui Jorna.
Atacurile neconcludente ale ploieştenilor au făcut ca bucureştenii să se desprindă, din nou, scor 23:20, însă Lică şi Bissette au restabilit egalitatea la 23. Nu a fost, totuşi, suficient, Steaua găsind soluţiile mai bune în final de set, adjudecat cu scorul de 25:23.
Şi în acest act ploieştenii au greşit mai mult decât adversarii, dar diferenţa a fost realizată, în special, ca urmare a apărării, gazdele fiind mult mai active din acest punct de vedere.
În setul al treilea, Tricolorul LMV a început mai bine, conducând cu 3:1, dar Steaua a preluat, din nou, controlul jocului, distanţânu-se, totodată, şi pe tabelă, după cinci puncte consecutive. Echipa stelistă a menţinut, apoi, un ecart constant între trei şi cinci puncte, până spre final, când a realizat desprinderea decisivă, adjudecându-şi actul cu scorul de 25:18.
De data aceasta, chiar dacă eficienţa ploieştenilor în atac a fost mai bună decât a adversarilor, recepţia deficitară (doar 29% pozitiv şi 19% perfectă) a condus la deznodământul setului.
S-a mai disputat, apoi, încă un set, în care ambele echipe au folosit altă formulă de joc, la ploieşteni remarcându-se în special tânărul Ovidiu Darlaczi, care nu intrase până atunci, acesta având şapte atacuri reuşite din opt încercări. În acest ultim set, ploieştenii s-au aflat în control, încă din start conducând cu 4:0, după care s-au desprins tot mai mult, scor 15:9, pentru a-şi adjudeca actul cu scorul de 25:16.
Pentru Steaua au evoluat următorii jucători: Nemanija Cubrito, Kris Johnson, Gabriel Ghionea, Bogdan Nan, Gabriel Cherbeleață, Ivan Kostic, Eduard Crumschi, Nikola Lakcevic, Marko Nikotic, Ciprian Matei, George Gavriz, Szabolcs Nemeth și Alexandru Muscină.
Pe plan statistic, ploieştenii au fost întrecuţi în special la serviciu (14 aşi au realizat gazdele, spre deosebire de numai trei aşi ai echipei prahovene) şi la preluare (Steaua a avut 62% recepţie pozitivă şi 34% perfecte; Tricolorul LMV – 49% pozitivă, 28% perfectă).
Din tabăra prahoveană, cele mai multe puncte au fost realizate de Julian Bissette şi Laurenţiu Lică, încheind cu 11 puncte, respectiv 10 puncte (toate pe atac, din 25 de oportunităţi). În plus, jucătorul din Santa Lucia a bifat şi şapte blocaje, având, totodată, un procentaj de 50% la atac, însă a dezamăgit la serviciu, unde a greşit de şase ori din zece încercări.
La preluare, Philipp Kroiss a încheiat cu procentaj de 60% pozitiv şi 36% perfect (25 de preluări), Aleksandar Milivojevic – 53% pozitiv, 24% perfect (17).
A fost, însă, de-abia primul joc de verificare, ploieştenii urmând să plece astăzi spre Bulgaria, unde vor mai disputa încă trei partide amicale, în cadrul unui turneu găzduit de echipa Dobrudja 07 Dobrich, la care Tricolorul LMV va mai întâlni şi pe OK Vojvodina Novi Sad, din Serbia. Iar săptămâna viitoare este programat şi un turneu în Sala „Olimpia”, la care, deocamdată, au confirmat, în prezent, participarea SCM U Craiova şi CS Unirea Dej.