Florin Tanasescu
Chintă royală !, zice Scaraoțchi. Deci, mâna asta e a mea, pupa-v-aș coada. Un sfert din țară mi se cuvine și-o vând cui vrea mușchii mei. Ăilalți trei – tot draci, firește – se uită lung și întreabă-n cor: Da’ cui o dai ? La indieni, la unguri, la azteci ?
Bă, chiar sunteți zevzeci ? Ce vă băgați voi nasul – coada adică – acolo unde nu vă fierbe ciorba? Sau petrolul ? O dau cui vrea mușchii mei. Austriecilor, e bine ? E bine, sire, zic ăilalți trei în cor, cuprinși de un amor drăcesc de biet pământul românesc.
Al doilea drac, mai tânăr – să aibă vreo 28 de ani – și-aprinde o țigară. Firește, de la lumânarea de pe-o colivă uitată pe-un mormânt numit România. Îl ia cu tremurat de zici că a intrat chiar necuratul în alt necurat. “Eu, domnilor, mă simt întors pe dos. Colea, pe-o cruce văzui că scrie “Proclamația de la Islaz”. Dăm naibii de necaz să vindem țara, așa, ca la tarabă. Chiar și Tudose a zis că asta nu-i o prea curată treabă să vinzi teren arabil oricui se nimerește!”
Se uită Scaraoțchi la el, mai să-l mănânce. Bă, tu ești prost ? Încă n-ai învățat nimic de la guvern? Că banu-i ochiul nostru ? Și țara-i de vânzare ? Măi, drace mic, se joacă poker cu ea, da’ la nivel mai mare. Copile prost, trăim azi alte vremi. Ce importanță are de România e a mea, a ta sau a lu’ soacră-ta. Ori a lui Raj Kapoor ? Cum, ăsta e mort? Să-i cânt prohodu’: “Avaramuu român hoinar, tu n-ai un ban în buzunar și, în curând, niciun hectar din țara cândva românească. Deci, Românie, Domnu’ să te odihnească !”.
Deci, Raj e mort, ai zis. O dăm oricum, la indieni, s-o are ei. Tu, drace tinerel, fiind cam patriot- deci cam tembel -, ia du-te-o fugă la margine de țintirim, să ții de șase, că ne trezim cu popa pe nepusă-masă. Și vrea și ăsta o halcă de pământ bisericesc să-l vândă-n Palestina, ori neamul evreiesc să-l ia de-a moaca.
A doua mână-n cimitirul sfânt. Câștigă adjunctul, adică vicedracu. (Pe surse, unii spun că era Isărescu, alții – Iliescu, ceea ce, la urma urmei, e același drac. Doar necuraților li se pare că e Dragnea, ceea ce pare adevărat…). Șefu’ ăl mare este, evident, turbat. Trage o dușcă dintr-o sticlă de vin bisericesc și zice cu glas împleticit: “Ceva la mijloc, pe legea mea, e necurat. Ți-a chibițat Olguța. Deși n-o văd, cum nu îmi văd nici pensia de necurat mărită, cred că a făcut o vrajă cu bugetul țării. Oltenia mai e a noastră sau e și-asta dată de haram arabilor ? A noastră-i, încă ? O punem miză pe-a treia mână, că și-așa e criză“.
Și decartează necurații. La fel și guvernanții. Se face zi – lumină, iar țara e din ce în ce mai slabă. Mai puțină. La Monte Carlo, se joacă la ruletă. Nu au nici dracii stare și fac o piruetă, să vadă de mai e ceva de pus în joc. Zăresc un mormânt proaspăt săpat.
Și-ăsta e bun să-l vindem, conchide dracu-șef. Încă o mână și-am plecat. Trișează Scaraoțchi, iar Cel de Sus e mort. Câștigă dracu, evident, dar Dumnezeu nu-l vede. Și dă anunț în ziar: Vând mormânt românesc, numai bun de cultivat cannabis. Drept de preemțiune – Olanda.
Iar morții se întorc pe parte-ailaltă, în cimitirul românesc.