Lucian Avramescu
Am avut o discuție polemică – altfel nu putem! – cu dascălul, amicul meu din sat. El, exagerat mereu în prăpăstii și excesiv în definiții, spune că societatea noastră se umple, dacă nu cumva s-a și umplut până la refuz, de oameni-gunoaie. Eu am zis că a luat-o pe arătură, că vorbește sub imperiul unor enervări de moment și că mereu bunii sunt mai mulți decât răii. Vax! – rezumă el.
Ce l-a enervat recent? Povestea am auzit-o și eu în presa televizată. Un bărbat, din Cluj-Napoca parcă, a plecat de la seminar, retezând o carieră preoțească, pentru a deveni polițist la circulație. Ascensiunea lui în uniformă a fost rapidă, cei tari de clanță – era și cazul omului nostru – biruind și-n poliție și-n preoție și, cu osebire, în politică. Ajuns la un grad și la o funcție, nimeni nu l-a mai căutat de dovezi. Una a fost că polițistul rutierist nu avea …carnet de conducere și pilota cu sirena dată tare. Cu această infirmitate hoață a suspendat carnete și a dat amenzi. Discursurile lui la televizor, ca purtător de cuvânt al poliției transilvane, nu i-au produs gâlci și sughițuri când înfiera mânios, ajutat de prestigiul uniformei de comisar șef, ”iresponsabilii care conduc fără carnet”.
Prins până la urmă, polițistul a fost condamnat la doi ani și jumătate de pușcărie ”cu suspendare”. Activitatea lui a continuat însă, fără junghiuri de conștiință și remușcări, pendulând ca o limbă argintată de clopot, mereu între calitatea de popă, pe care n-o are și cea de polițist, absentă din calificările sale. Polițistul-popă a fost o vreme șoferul (fără carnet) al prea sfințitului mitropolit al Ardealului. Discursurile lui, morale și incisive, piteau – crede dascălul meu pensionar – ”un gunoi”. De curând el a ieșit din nou pe culmi, oficiind, într-o poiană, o mare nuntă filmată de televiziuni. Învelit în odăjdii aurite, sfinția sa a binecuvântat nuntașii, într-un fel de restaurant în aer liber, interzis de canoane pentru oficieri de căsătorii. Poza lui indică dublul respect cu care ești dator meseriilor conjugate de polițist și de preot, ambele presupunând ingredientul necesar în aluatul personalității, al cinstei față de lege și al credinței în Dumnezeu. E destul cazul acestui ”gunoi”, cum îl definește profesorul pensionar, pe individ, pentru a trage, pe terasa mea unde bem liniștiți un ceva, sirena prăbușirii noastre morale ca nație? Nu știu. E de remarcat, totuși, că indivizi care, cu abilități de pârnăiași, acced în ”lumea înaltă” devin brusc scutiți de căutatul la documente. Nu le cere nimeni buletinul, diploma de absolvire, patalamaua cu care omul de rând se legitimează în varii împrejurări, uneori în urma perchezițiilor de identitate comise abuziv de organe. Ăia care ajung în vârfuri sau vârfulețe sunt automat crezuți pe cuvânt, așa că nu-i de mirare să afli un academician, fără studii primare și un doctor psihiatru și ginecolog, cum era ăla de acum câteva zile, care n-avea nici liceul terminat, iar unica lui calificare era de violator în serie.
