N. D.

Având în vedere că ne aflăm în plină perioada estivală a vacanţelor şi a concediilor, şi inspectorii – în mod special cei din domeniul sanitar-veterinar – şi-au înteţit controalele, cu predilecţie în zonele turistice. Confirmarea a venit de la conducerea Direcţiei Sanitare şi pentru Siguranţa Alimentelor Prahova, care a anunţat ieri, prin intermediul unui comunicat de presă, bilanţul verificărilor realizate în perioada 3-19 iulie. Concret, reprezentanţii instituţiei menţionate au efectuat controale în unităţi de vânzare cu amănuntul atât din zonele de agrement, cât şi din localităţi turistice. Conform DSVA Prahova, verificările au avut ca obiectiv “prevenirea apariţiei şi evoluţiei unor episoade de toxiinfecţii alimentare prin consumul de produse alimentare de origine animală şi nonanimală obţinute, depozitate şi comercializate în condiţii necorespunzătoare de igienă şi fără respectarea regimului termic impus de producator “. Mai exact, controalele s-au efectuat în localităţile turistice de pe Valea Prahovei – Sinaia, Buşteni, Azuga, Breaza, Comarnic, dar şi pe DN1 – Tătărani, Bărcăneşti, Puchenii Mari, Potigrafu, Câmpina şi DN1 B -Păuleşti, Plopeni, Vălenii de Munte, Măneciu, Cheia, Valea Slănicului -Slănic. De asemenea, nu au fost ocolite nici zonele de agrement ale municipiului Ploieşti şi nici localităţile limitrofe acestuia, respectiv Ariceştii Rahtivani, Stoeneşti, Strejnic, Blejoi, ori cele aflate pe “Drumul Vinului” – Băicoi, Filipeştii de Pădure, Filipeştii de Târg, Floreşti. În total, au fost verificate 225 de unităţi, din care 109 restaurante şi alte unităţi de alimentaţie publică, 4 cantine ale unor tabere şcolare, 5 cofetării, patru laboratoare de cofetărie – patiserie, 14 pensiuni turistice, 7 supermarketuri, 71 de magazine alimentare, două unităţi de panificaţie, trei unităţi de procesare a peştelui, patru unităţi de sacrificare şi procesare a cărnii, un centru de prelucrare a laptelui. Şi, cum se întâmplă ori de câte ori sunt verificări, nici deficienţele n-au lipsit . “Pentru funcţionarea unităţilor fără înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor au fost aplicate şapte sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 11.200 lei. Pentru nerespectarea condiţiilor de igienă în spaţiile de depozitare, în patru dintre cazuri, amenzile au fost în valoare totală de 7.200 lei. Pentru ambalare şi etichetare necorespunzătoare a produselor alimentare, opt societăţi regăsindu-se în această situaţie, sancţiunile contravenţionale au fost în valoare totală de 16.200 lei. Pentru neîntreţinerea spaţiilor de depozitare şi prelucrare în vederea asigurării condiţiilor de igienă, o sancţiune contravenţională a fost în valoare totală de 6.000 lei. Concret, au fost aplicate 20 de sancţiuni în valoare totală de 40.600 lei”, s-a menţionat în comunicatul de presă al DSVSA Prahova. Directorul instituţiei, Mihai Terecoasă, a anunţat că acţiunile de verificare vor continua până pe data de 30 august. Intensificarea şi continuarea controalelor vin după ce, săptămâna trecută, medicii au intervenit la Buşteni, ca urmare a faptului că 35 de persoane – dintre care zece copii, au acuzat stări de vomă şi scaune diareice, din cauza unei toxiinfecţii alimentare.