Petre Apostol

Reprezentanții colectivului tehnic al selecționatei României de rugby la categoria U17 (anul de naștere 2001) au stabilit lotul de jucători pe care se vor baza la meciurile internaționale viitoare la această grupă de vârstă.
După o serie de teste specifice, mai întâi pe regiuni, iar apoi la nivel național, au fost stabiliți cei 46 de jucători care vor alcătui lotul lărgit al echipei naționale, aceștia urmând să fie monitorizați de către preparatorii fizici regionali, selectorii regionali și staffurile echipelor naționale, desemnați de Departamentul Tehnic al Federației Române de Rugby.
Printre jucătorii aleși să facă parte din lotul stejăreilor se regăsește și un component al Centrului Național de Excelență de la Cornu, din Prahova. Acesta este Gabriel Ene, jucător care evoluează în linia a doua.
Sportivii selecționați în urma evaluărilor regionale au fost prezenți la Baia Mare, unde, timp de cinci zile, sub îndrumarea antrenorilor federali, au susținut mai multe teste pentru a observa nivelul tehnic, rezistența fizică și coeziunea în echipă, cei mai buni fiind aleși să facă parte din lotul lărgit al reprezentativei tricolore.
Selecția regională la nivelul Munteniei a fost realizată, în urmă cu trei săptămâni, pe Stadionul „Arcul de Triumf” din București, Gabriel Ene fiind unul dintre cei doi jucători din linia a doua convocați pentru selecția de la nivel național de la Baia Mare.