Fostul premier Sorin Grindeanu a declarat ieri agenţiei MEDIAFAX că a trimis PSD contestaţia la excluderea sa din formaţiunea social-democrată, exprimându-şi speranţa că aceasta va fi soluţionată atât „în litera cât şi în spiritul” statutului partidului. „Motivaţia din contestare nu este doar în litera, ci şi în spiritul statutului şi mă aştept să fie soluţionată în acest sens”, a spus fostul premier Grindeanu.
„Nu pot să trădez încrederea oamenilor din Timiş care m-au votat şi susţinut preşedinte de filială. Am recurs la contestaţie la semnalele lor şi ca urmare a întâlnirilor din această săptămână. Sper că reprezentanţii Bucureştiului au înţeles dorinţa filialei PSD Timiş, care în cvasiunanimitate a decis să mă susţină şi să susţină
acest demers”, a mai spus pentru MEDIAFAX fostul premier. Întrebat dacă se aşteaptă la o soluţionare rapidă şi corectă a contestaţiei,
Grindeanu a spus: „Vom vedea cum şi când”.