La doar câteva zile după ce a „bifat” un succes profesional important – acela de a deveni „şeful” Stadionului „Ilie Oană”, fostul arbitru prahovean Cristian Nica, acum observator al CCA pentru meciurile din Liga I, a „bifat” şi cea mai paradoxală situaţie cu privire la delegările primite. Astfel, Nica a fost observatorul partidei Juventus – Voluntari, meciul celor două echipe care folosesc arena ploieşteană pe post de stadion gazdă, joc încheiat cu scorul de 0-0, care merită „premiul” pentru… cel mai urât meci al primelor trei etape. Mai pe româneşte, el a primit delegare ca observator exact la noul său loc de muncă, unde, sâmbătă fiind, „domn’ director” probabil că era în zi liberă.