N. Dumitrescu

Chiar dacă nu era specific Ploieştiului, considerat drept „oraşul aurului negru”, se pare că Festivalul Medieval, organizat în perioada 14-16 iulie, a fost pe placul ploieştenilor şi nu numai. Confirmarea a venit de la organizatorul evenimentului – Primăria Ploieşti, ieri primarul Adrian Dobre menţionând că, în urma evaluărilor, făcute şi cu sprijinul forţelor de ordine, zilnic, de dimineaţa până seara, pe Bulevardul cu Castani – locul unde au fost organizate manifestările – au fost câte 30.000 de persoane. „Prima ediţie a acestui festival a fost bine-primită de către public, care a fost destul de numeros. De exemplu, în zona scenei, în prima zi, la ora când au fost organizate concertele, s-au aflat 7.000 de persoane, în a doua seară – 10.000 de persoane, iar în ultima seară de festival au fost aproape 9000 de participanţi.FMa

Estimativ, zilnic, în zona în care au avut loc manifestările, respectiv pe Bulevard, au fost aproximativ câte 30.000 de persoane. Cei prezenţi au apreciat manifestările, inedite pentru Ploieşti, tipul de muzică, dar şi faptul că mai ales copiii au avut alte posibilităţi de a se juca, aşa cum a fost cea în baloţii de paie”, a declarat primarul Ploieştiului. Această prezenţă numeroasă a determinat conducerea municipalităţii ploieştene să ia în calcul, pentru desfăşurarea şi a altor evenimente, tot zona Bulevardului cu Castani, fiind considerată una mai accesibilă participanţilor, dar şi pentru acţiunea forţelor de ordine.