PSD a decis ieri calea de urmat în condiţiile în care premierul Sorin Grindeanu nu a demisionat ca urmare a retragerii sprijinului politic, iar preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va iniţia consultări pe tema desemnării unui nou premier doar dacă şeful actual al Executivului aflat în funcţie demisionează sau este demis constituţional, prin moţiune de cenzură. Membrii Comitetului Executiv al PSD au decis ieri să depună moţiune de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, după ce actualul premier a refuzat să îşi depună demisia ca urmare a retragerii susţinerii politice din partea PSD şi ALDE. Totodată, PSD a mai decis să depună moţiune de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, care ar urma să fie depusă la începutul săptămânii viitoare în Parlament.
Social-democrații reuniți în Comitetul Executiv Național (CExN), la sediul central al PSD, au votat, în unanimitate, ambele decizii.
În ceea ce priveşte nominalizarea unui nou premier, aceasta ar urma să vină tot din partea PSD, vehiculat fiind numele Anei Birchall, ministru delegat pentru Afaceri Europene.

Premierul: Nu mă agăţ de scaun

Sorin Grindeanu a declarat, ieri, înainte ca şedinţa CEx al PSD să înceapă, că există riscul iminent ca PSD să piardă guvernarea, cerându-le liderilor social-democraţi să cântărească bine ce decid. El a mai spus că nu se ”agaţă” în niciun fel de funcţia de premier.
Pe de altă parte, Sorin Grindeanu le-a transmis colegilor săi din PSD, printr-un mesaj postat pe contul său de Facebook, că România are nevoie de stabilitate şi de responsabilitate în actul de guvernare şi i-a îndemnat să nu se teamă să fie „de partea bună”. Acesta a ţinut să le mulţumească primarilor din partidul său care şi-au exprimat susţinerea pentru el, dar şi românilor din afara politicii care s-au arătat solidari. Miercuri seară, după ce a părăsit şedinţa CExN, premierul Sorin Grindeanu a anunţat la Palatul Victoria că nu va demisiona, după decizia de a i se retrage sprijinul politic, premierul spunând că singura variantă în care va pleca este dacă preşedintele va numi un alt premier social democrat. ALDE şi PSD au votat miercuri seara retragerea sprijinului politic pentru Guvernul Grindeanu. Ieri, toţi miniştrii Cabinetului Grindeanu au demisionat, iar demisiile au fost depuse la Secretariatul General al Guvernului. Demisiile miniștrilor au ajuns la Cabinetul prim-ministrului. Potrivit procedurii, premierul are la dispoziție 15 zile să transmită demisiile șefului statului, pentru ca acesta să ia act de ele și să semneze decretele de revocare din funcție. Demisiile devin efective doar dupa ce preşedintele semnează decretele de revocare din funcţie. Cu toate acestea, premierul Sorin Grindeanu a avut, ieri, în program, mai multe întâlniri oficiale la Palatul Victoria, cu prim-ministrul Landului Saxonia, Stanislaw Tillich, care l-ar fi felicitat pentru că a luat decizia de a nu demisiona din fruntea Guvernului. De asemenea, premierul a mai avut programate întrevederi cu ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, dar şi cu preşedintele Comitetului Economiei germane pentru Europa de Est, Wolfgang Büchele.

Administraţia Prezidenţială: rezolvarea crizei interne a coaliției este strict răspunderea partidelor din care este alcătuită

Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis, a făcut, ieri, prima declaraţie de presă a Administraţiei Prezidenţiale după declanşarea crizei politice. “Vă informez că președintele României a primit scrisoarea semnată de președinții PSD și ALDE, prin care aceștia anunță că au retras Guvernului sprijinul politic. Președintele României a luat act de faptul că în interiorul Coaliției de guvernare a apărut o nemulțumire în ceea ce privește activitatea Executivului și că se dorește schimbarea întregului Cabinet”, a declarat purtătorul de cuvânt. “ Administraţia Prezidenţială face următoarele precizări legate de procedură: potrivit art. 106 din Constituţia României, funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege. Conform art. 107 din Legea Fundamentală, dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile, preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern.Deocamdată nu ne aflăm în niciuna dintre situaţiile menţionate în Constituţie. Când funcţia de prim-ministru va deveni vacantă, fie ca urmare a demisiei primului-ministru sau prin adoptarea în Parlament a unei moţiuni de cenzură, preşedintele României va declanşa procedurile constituţionale în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru. În situaţia în care Guvernul va fi demis conform Constituţiei, Preşedintele României va urma cu celeritate paşii procedurali prevăzuţi în legea fundamentală. Preşedintele solicită soluţionarea urgentă a crizei din interiorul coaliţiei de guvernare pentru a se evita instabilitatea politică. Rezolvarea crizei interne a coaliţiei este strict responsabilitatea partidelor din care este alcătuită. Preşedintele României garantează respectarea Constituţiei în cadrul acestei proceduri”, a mai anunţat purtătorul de cuvânt.

Victor Ponta, desemnat secretar general al Guvernului

Premierul Sorin Grindeanu l-a desemnat pe Victor Ponta noul secretar general al Guvernului, au spus pentru HotNews.ro surse guvernamentale, în locul lui Mihai Busuioc. Această funcţie este foarte importantă, mai ales că, potrivit legislaţiei în vigoare, secretarul general al Guvernului este ordonatorul principal de credite pentru aparatul de lucru al Guvernului, precum şi pentru instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului şi din subordinea, respectiv coordonarea prim- ministrului.

Alianţă cu PMP

PSD vrea să obţină susţinerea PMP în Parlament. Ca urmare, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a oferit preşedintelui executiv al PMP Eugen Tomac funcţia de viceprim-ministru, condiţia impusă fiind ca PMP să sprijine PSD în Parlament, au declarat pentru Mediafax surse politice.