Ce trebuie să fac înainte de a cumpăra un teren?
„Intenţionez să îmi cumpăr un teren şi aş dori să mă ajutaţi cu câteva informaţii, astfel încât să nu fiu păcălit. Ce pot face?“
Iulia Bucur, Ploiești
Atunci când intenţionaţi să cumpăraţi un teren trebuie să solicitaţi proprietarului actul de proprietate. În acesta se specifică foarte clar modul în care s-a dobândit terenul, dar şi alte detalii. De exemplu, în cazul în care terenul este moştenit, trebuie să solicitaţi şi certificatul de moştenire al proprietarului actual. Solicitaţi la primăria localităţii respective sau de la administraţia financiară certificatul fiscal prin care se atestă faptul că toate taxele şi impozitele aferente terenului au fost plătite. Interesaţi-vă la primărie dacă pe zona terenului respectiv trec diverse conducte (gaze, apă, canalizare etc), pentru că uneori săpăturile în astfel de situaţii sunt interzise. Solicitaţi emiterea certificatului de urbanism. În acesta se precizează ce puteţi construi pe acel teren şi, mai ales, ce fel de construcţie: suprafaţa permisă, înălţimea, eventualele restricţii etc.