N.Dumitrescu
Având în vedere importanţa din punct de vedere economic pe care o are la nivelul ţării, judeţul Prahova – mai exact Ploieştiul – a fost selectat în Programul de cooperare elveţiano-român ce vizează amenajarea unui Centru de Afaceri pentru Export. Anunţul a fost făcut, ieri, de către un secretar de stat din cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, prezent la Ploieşti pentru o întâlnire cu autorităţile locale şi reprezentanţi ai întreprinderilor mici şi mijlocii din judeţ. Centrul de Afaceri pentru Export va funcţiona în sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova şi ar urma să fie deschis peste o lună. Selectarea Ploieştiului, alături de oraşul Bacău, pentru amenajarea acestui centru, s-a făcut de către partea elveţiană, proiectul având ca principal scop să-i înveţe pe reprezentanţii societăţilor din domeniile agricultură ecologică şi mobilă să facă export cu precădere în Elveţia, Federaţia Rusă, dar şi în Emiratele Arabe Unite.
Secretarul de stat în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Sterică Fudulea, s-a aflat ieri la Ploieşti pentru a avea o întâlnire cu reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova, ai administraţiei locale şi cu cei ai întreprinderilor mici şi mijlocii, la care a fost prezent şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader. În cadrul discuţiilor, care au avut loc la Sala Unirea de la Palatul Culturii, principala temă a vizat înfiinţarea, la Ploieşti, a Centrului de Afaceri pentru Export, în sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova. “Oraşele Ploieşti şi Bacău au fost selectate în Programul de cooperare eleveţiano-român. Obiectivul general al acestui proiect este sprijinirea firmelor din sectorul privat, în special întreprinderi mici şi mijlocii din sectoarele agriculturii ecologice şi cel al mobilei, cu precădere din regiunile de dezvoltare Nord-Est şi Sud-Muntenia, de a pătrunde pe pieţele străine, în special în ţările din afara Uniunii Europene. Acest proiect vizează, totodată, şi înfiinţarea a două centre de afaceri pentru export, în cele două oraşe menţionate. Va fi un instrument nou de sprijin pentru exportatori, în cadrul căruia se vor realiza şi selectarea şi coordonarea unor consultanţi locali pentru promovare în Emiratele Arabe Unite, ţările non-UE, cu precădere Federaţia Rusă şi Elveţia”, a declarat secretarul de stat. Prezentă la acest eveniment, Maria Ciobanu – director general în conducerea executivă a Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova – ne-a declarat că, practic, principalul rol al Centrului de Afaceri pentru Export va fi acela de a-i învăţa pe reprezentanţii întreprinderilor mici şi mijlocii din judeţ, din domeniile agricultură ecologică şi mobilă, care vor participa la cursurile de instruire, să facă export. De precizat că, Programul de cooperare eleveţiano-român este pus în aplicare după opt ani de aşteptare, perioadă în care a tot stat prin sertarele diverselor ministere, după cum a menţionat secretarul de stat, partea elveţiană fiind cea care a selectat cele două oraşe pentru înfiinţarea centrelor de afaceri pentru export. Bugetul proiectului este de peste 9 milioane de lei, contribuţia elveţiană fiind de 85%, durata de punere în practică fiind de 27 de luni, respectiv 7.06.2017 – 7.09. 2019. În principal, proiectul vizează ca la Ploieşti, dar şi la Bacău, să fie instruiţi câte 40 de reprezentanţi ai IMM din domeniile agricultură ecologică şi mobilă, 30 dintre aceştia, care vor fi consideraţi a fi “cei mai promiţători” – urmând să fie sprijiniţi pentru a participa la evenimente internaţionale, târguri, expoziţii şi misiuni economice în ţări din afara Uniunii Europene, în mod special Elveţia şi Federaţia Rusă, dar şi din Emiratele Arabe Unite. Totodată, firmelor respective li se vor realiza şi pliante, astfel încât produsele lor să fie cât mai bine promovate pe pieţele din ţările menţionate. Proiectul mai vizează, de asemenea, realizarea unei pagini de internet a Centrului de Afaceri pentru Export, în limbile română şi engleză; realizarea paginii de internet a Portalului de Comerț Exterior în limba engleză şi crearea unui sistem integrat cu prima pagină de internet menţionată; crearea unei baze de date cu exportatorii, legate cu link-uri de paginile de internet ale centrelor de afaceri pentru export şi a unui Portal de Comerț Exterior.