Ziua Internațională a Copilului este sărbătorită prin joc și voie bună la Ploiești Shopping City. În perioada 1-5 iunie, centrul comercial se transformă în cel mai mare loc de joacă pentru copii și a pregătit pentru aceștia, în fiecare zi, activități dinamice cu tematica „Jocurile copilăriei”. În acest fel, cei mici vor avea ocazia să se distreze prin intermediul unor jocuri interactive benefice atât dezvoltării intelectuale, cât și fizice.
Timp de o săptămână, în intervalul orar 12:00-19:00, părinții sunt așteptați în zona scărilor rulante, unde micuții vor putea să se bucure de unele dintre cele mai cunoscute jocuri. Într-un set-up personalizat, cei prezenți se vor putea juca „Nu te supăra, frate!”, „Moara”, „Piticot” și șah. Fiecare joc va fi reprezentat supradimensionat și va permite celor mici să devină parte din el. Echipa de promoteri prezentă pe durata celor cinci zile se va asigura că fiecare participant cunoaște regulile jocului și le va oferi îndrumarea necesară. Programul după care va fi permis accesul în zona cu jocuri este: marți și miercuri-16:00-20:00, joi și vineri – 12:00-18:00, sâmbătă – 10:00-18:00, duminică și luni – 12:00-18:00. Intrarea este liberă, se face pe bază de înscriere pe pagina de Facebook Ploiești Shopping City (www.facebook.com/PloiestiShoppingCity), sau la fața locului, cu ajutorul unuia dintre promoterii prezenți.
Petrecerea dedicată celor mici nu ar putea fi completă fără cel mai simpatic veverițoi din județ. Rontzy le-a pregătit acestora o petrecere ca la carte, cu muzică şi cele mai distractive jocuri și dulciuri delicioase. Întâlnirea „Clubului lui Rontzy” se va desfășura sâmbătă, 3 iunie, în intervalul orar 10:00-12:00, în zona scărilor rulante, prilej cu care cei mici, care și-au sărbătorit ziua de naștere în ultima lună, vor fi surprinși cu un cadou aniversar, iar proaspăt înscrișii vor primi cadoul de bun venit și cardul de membru.
Un proiect unic în regiune, „Clubul lui Rontzy” este o platformă educativă, adresată
copiilor cu vârste între 5 și 12 ani, din județul Prahova. Clubul lui RONTZY așteaptă în continuare noi oaspeți, iar înscrierile pot fi făcute la Biroul de Informații din Ploiești Shopping și prin trimiterea unei solicitări la adresa: office@ploiestishoppingcity.ro.