S.C. Servicii de Gospodărire Urbană S.R.L  anunţă ploieştenii interesaţi despre noul tarif practicat urmare a solicitărilor de efectuare a lucrărilor de toaletare/doborâre. În acest sens,  instituţia a precizat că solicitarea  făcută fie pentru toaletare, fie pentru dobărâre se depune la registratura societății (în cazul în care solicitantul locuiește la bloc, cererea trebuie să aibă semnătura, ștampila asociației de proprietari și codul fiscal al acesteia), pe str. Văleni, nr. 32, din Ploieşti. Ulterior depunerii cererii, se realizează operațiunile de constatare și avizare de către inspectorii SGU Ploiești, în urma cărora se achită tariful perceput de 21,69 lei (TVA inclus), în conformitate cu prevederile HCL Nr. 104/2017.