Preşedintele SUA, Donald Trump, s-a întâlnit ieri, la Vatican, cu Papa Francisc, în cea de-a treia parte a primei sale vizite oficiale în Europa. Donald Trump a fost întâmpinat de secretarul de stat al Vaticanului, apoi împreună au mers să-l întâlnească pe Papa Francisc în „camera mică a tronului”. Preşedintele SUA şi Suveranul Pontif au participat la o sesiune foto, apoi s-au retras pentru discuţiile private, timp de 20 de minute. „Vă mulţumesc foarte mult. Este o mare onoare”, a spus Trump. La finalul întrevederii, liderul de la Casa Albă i-a mărturisit Papei Francisc: „Nu voi uita ceea ce ai spus”. Ulterior, Papa s-a întâlnit şi cu Prima Doamnă a SUA, Melania Trump, pe care a întrebat-o în italiană: „Ce-i dai să mănânce?”, făcând aluzie la greutatea lui Trump. „Potizza?”
„Potizza!”, a răspuns Melania râzând. Potizza este un desert tradiţional din Slovenia. Trump i-a adus cadou Papei prima ediţie a unei cărţi de Martin Luther King Jr. La rândul său, Francisc i-a dăruit o medalie în forma unui măslin, simbol al păcii. „Putem folosi pacea”, a replicat Trump. „Am semnat-o personal pentru tine”, i-a spus Papa. „Ce frumos!”, a încheiat Trump. Liderul american şi Papa Francisc s-au contrazis în trecut pe diferite teme precum migraţia şi schimbările climatice. În timpul campaniei prezidenţiale din Statele Unite, Papa Francisc, aflat într-o vizită în Mexic, a declarat că aceia care se gândesc să construiască ziduri în loc de poduri nu sunt creştini. Trump a descris atunci acele afirmaţii drept dizgraţioase şi l-a acuzat pe Suveranul Pontif că ar fi un pion al Guvernului mexican. Liderul SUA şi-a început turneul în străinătate cu o vizită de două zile în Arabia Saudită, ce a avut loc weekendul trecut, somând ţările musulmane să se implice în combaterea radicalizării islamiste.