Primăria municipiului Hunedoara a demarat o anchetă internă în urma jafului care a avut loc la Castelul Corvinilor, de unde a fost furată suma de 170.000 de lei, urmând să fie implementat un nou sistem de monitorizare video, potrivit Mediafax. „Sunt revoltat de ceea ce s-a întâmplat. Acest incident este un semnal de alarmă că lucrurile au fost lăsate în voia sorţii de foarte mulţi ani şi trebuie urgent remediate. Vom implementa un nou sistem de monitorizare video, dar şi un alt sistem de alarmare, atât în interiorul castelului, cât şi în curtea exterioară. În acelaşi timp, suntem în plină procedură de identificare a vulnerabilităţilor din sistemul de pază. Vom face tot ceea ce depinde de noi pentru ca astfel de lucruri să nu se mai repete”, a declarat primarul municipiului Hunedoara Dan Bobouţanu. Acesta îi îndeamnă pe toţi hunedorenii care au informaţii pe tema acestui furt să coopereze cât mai urgent cu organele de anchetă şi să ajute la depistarea infractorilor şi recuperarea prejudiciului. Potrivit poliţiştilor hunedoreni, agentul de pază a constatat, marţi dimineaţa, că persoane necunoscute au pătruns în incinta castelului şi, prin spargerea unui geam, au sustras din casa de bilete suma provenită din încasări. În casierie erau undeva la 170.000 de lei, banii provenind din vânzarea biletelor din perioada minivacanţei de 1 Mai.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru furt calificat şi, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, efectuează cercetări pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.