Ce documente sunt necesare eliberării unui pașaport electronic pentru un minor în vârstă de 14 ani ?

Vă rog să mă ajutați cu câteva informații referitoare la documentele necesare pentru eliberarea pașaportului simplu electronic în cazul minorilor care au împlinit vârsta de 14 ani.
Oana Popescu, Ploiești


Pentru eliberarea acestui document trebuie prezentate, la Serviciul Pașapoarte ( Strada Vasile Lupu nr.60, Ploiești ), următoarele documente : cartea de identitate sau, dupã caz, cartea de identitate provizorie a minorului, aflate în termen de valabilitate, în original şi certificatul de naştere, în original; declaraţii de acord ale părinţilor / reprezentantului legal. Atunci când declaraţiile de acord se dau la ghişeu, este obligatorie prezentarea documentelor de identitate ale pãrinţilor sau ale reprezentantului legal, aflate în termen de valabilitate, în original. De asemenea, va trebui să achitați și o taxă în valoare de 258 lei. Documentele se depun personal de către minor, prezenţa acestuia la ghişeu fiind obligatorie, la fel și prezenţa ambilor părinţi, cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege. Termenul de valabilitate a paşaportului simplu electronic pentru minorii în vârstă de 14 ani este de cinci ani. Paşaportul se poate ridica de către minor sau de către împuternicitul acestuia, în condiţiile legii.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVorbe intelepte
Articolul următorLocuri de munca