F.T.

Ieri, în prima vineri de după Paști, creștinii ortodocși au prăznuit Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, închinată Maicii Domnului. Ortodocșii din toată țara – inclusiv din Ploiești – au mers în biserici de unde, după slujbă, au luat apa sfințită – numită popular și Agheasma Mică – potrivit credinței, aceasta având puterea să vindece boli și suferințe.
La o astfel de slujbă au participat, ieri, și credincioșii din Ploiești, nu puțini fiind aceia care au mers la Biserica „Sfântul Gheorghe“. După ce preoții au sfințit apa, aceștia au luat – din curtea bisericii – apă sfințită pentru a o duce în casele lor.
Sărbătoarea de ieri este un prilej de aducere aminte a minunilor care au fost săvârșite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului. Astfel, conform tradiției creștine, înainte de a ajunge împărat, Leon cel Mare a întâlnit un bătrân orb, însetat, care i-a cerut apă. În acel moment, viitorul împărat a auzit-o pe Fecioara Maria spunându-i: „Nu este nevoie să te ostenești a căuta, fiindcă apa este aproape! Pătrunde mai adânc în această pădure din apropierea ta și, luând cu mâinile apa tulbure, vei potoli setea orbului. După aceea, unge cu ea ochii lui cei întunecați”.
Leon cel Mare ascultă sfatul și găsi un izvor din care i-a dat orbului apă să bea, pentru ca mai apoi să îl spele pe față pe bătrân. Acesta își recăpătă imediat vederea !
Odată ajuns împărat, Leon a ridicat un lăcaş de cult chiar lângă acel izvor, iar în anul 1453, Iustinian, care suferea de o boală necruțătoare, a băut din aceeași apă și s-a vindecat ! În semn de mulţumire, el a ctitorit o biserică și mai mare.
Conform credincioşilor, de-a lungul timpului, acest izvor a vindecat foarte multe boli, tămăduind, totodată, multe răni și suferințe.