Premierul conservator Aleksandar Vucic a câştigat cu 58% dintre voturi primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Serbia, potrivit unei proiecţii a agenţiei de sondare a opiniei publice IPSOS, citate de Reuters.
Contracandidatul acestuia, Sasa Jankovic, a obţinut locul al doilea, cu 14% dintre voturi, conform site-ului agenţiei Reuters.
Cu puţin timp înainte de alegeri, Vucic l-a vizitat pe Putin, care i-ar fi promis că va semna în favoarea livrării unor avioane de vânătoare, tancuri de luptă şi vehicule blindate către Serbia. Această manevră a atras temeri cu privire la o cursă a înarmării în Balcanii de Vest, pe care Rusia îi consideră drept o sferă a sa de influenţă. Al doilea tur al scrutinului pentru alegerile prezidenţiale din Serbia va avea loc pe 16 aprilie.
Premier din 2014, Vucic intenţionează să se folosească de câştigarea acestor alegeri pentru a numi un succesor numai cu numele şi să transforme preşedinţia, dintr-un birou ceremonial într-unul cu rol mai puternic, şi să conducă fără a fi contestat precum preşedintele rus Vladimir Putin, care l-a susţinut, comentează AP.